Artistul nu ne oferă solutii, ci incearca sa redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualitatii romanesti, facand o biografie a fiintei noastre. Creatia lui Dan Puric este un intreg armonios, care recurge la memorie, la valoare si valori, la implinirea noastra sufleteasca. „România este astăzi un spaţiu al dilemelor. Noi nu mai avem certitudini, ci avem mari semne de întrebare cu privire la Mihai Eminescu, cu privire la Ştefan cel Mare şi la istoria neamului. Când vrei să distrugi un popor, faci din istoria acestuia o dilemă şi nu-ţi mai trebuie armată să-l cucereşti. Cel mai mare rău este războiul dintre noi. Suntem puşi în stare de indiferenţă, pentru a nu ne mai şti memoria şi trecutul. Cu toate acestea, reacţia identitară va veni, fiindcă România mare s-a făcut pe instinctul ţăranului român.“, spune Dan Puric. Pretul unui bilet se incadreaza intre 50 si 65 lei . Biletele se gasesc la agentia de bilete a salii de spectacol dupa urmatorul program L -V intre orele 9-17.
„Despre Identitatea Romaneasca”
Marti, 19 mai, la Casa de cultura a sindicatelor din Suceava ii invita pe suceveni, cu incepere de la ora 19.00, la intalnirea cu actorul DAN PURIC . „Despre Identitatea Romaneasca” este o conferinta ce se adreseaza tuturor acelora ce simt ca suntem ” pusi in stare de indiferenta, pentru a nu ne mai sti memoria si trecutul”, este un eveniment la care spectatorul trebuie sa vina cu mintea si inima deschise, pentru a trai momente de renastere spirituala alaturi de un actor genial, intrand in lumea sa, o lume in care cuvintele cladesc un univers ideal.
Lasa un raspuns