Despre pensia de întreţinere

După încredinţarea copilului unui dintre părinţi, la solicitarea acestuia, celălalt va fi obligat de către instanţă la plata unei „pensii alimentare”. Această obligaţie se stabileşte sub forma unei sume fixe, datorate lunar, sau sub forma unei cote procentuale din retribuţia lunară a celui ce are obligaţia de întreţinere.

Sunt destul de multe cazurile în practica instanţelor civile în care persoane aflate în nevoie (minori prin reprezentantul legal, dar nu numai) apelează la judecător pentru ca acesta, printr-o hotărâre judecătorească, să oblige pe debitorii obligaţiei de întreţinere să îşi îndeplinească obligaţia respectivă pe care aceştia nu au înţeles să o execute de bună voie. Legiuitorul a prevăzut că obligaţia de întreţinere există numai între persoanele prevăzute de lege, ea fiind datorată numai dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege. Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege; dispoziţiile amintite privind obligaţia de întreţinere între rudele în linie dreaptă, precum şi între fraţi şi surori sunt aplicabile şi în cazul adopţiei. După încetarea adopţiei, adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fireşti sau, după caz, de la soţul său.

Potrivit art. 519 din Codul civil, întreţinerea se datorează în ordinea următoare:

• soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;

• descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;

• fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor.

În cazul în care cel obligat în primul rând la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanţa de tutelă le poate obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere să o completeze, în ordinea stabilită la art. 519 din Codul civil. Atunci când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor îndreptăţiţi să o ceară, instanţa de tutelă, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În acest caz, instanţa hotărăşte, totodată, modul în care se împarte întreţinerea între persoanele care urmează a o primi.

În conformitate cu prevederile art. 527 din Noul Cod Civil poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace şi că la stabilirea lor se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare ale acestora, ţinându-se cont şi de celelalte obligaţii ale debitorului. Precizăm că în jurisprudenţă s-a reţinut faptul că eventualele apărări ale pârâtului, potrivit cărora el nu are loc de muncă şi nici nu realizează venituri nu pot fi reţinute de instanţă, deoarece stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere nu pot fi determinate de diligenţele debitorului în găsirea unui loc de muncă sau în prestarea unor activităţi ocazionale ce generează venituri. Atâta timp cât pârâtul este apt de muncă, el nu poate fi exonerat de obligaţia de a contribui la cheltuielile de creştere şi educare ale copilului său minor, aflat în stare de nevoie, potrivit prezumţiei instituite de art. 525 alin. 1 din Noul Cod Civil. Întrucât Codul Civil nu conţine nicio dispoziţie cu privire la perioada ce este luată în considerare de instanţa de judecată pentru determinarea mijloacelor debitorului întreţinerii, în practica judecătorească s-a reţinut că va fi determinată contribuţia persoanelor obligate la întreţinere, prin raportarea la venitul mediu realizat în ultimele 6 luni. De asemenea menţionăm că, în conformitate cu prevederile art. 529 din Noul Cod Civil, există două limite maxime de îndatorare a debitorului întreţinerii, o limită generală şi una specială, până la care instanţele pot stabili pensia de întreţinere, în funcţie de specificul fiecărei cauze. Limita generală se regăseşte la alin. 3 al art. 529 Noul Cod Civil, astfel că indiferent de numărul creditorilor şi de calitatea lor, cuantumul întreţinerii nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat. Prin instituirea acestei limite legiuitorul a urmărit menţinerea posibilităţii debitorului de a-şi asigura propria întreţinere.

În ce priveşte limita specială, aceasta este prevăzută pentru obligaţia părinţilor către copii, instituindu-se un plafon maxim exprimat în cote părţi din venitul lunar net al părintelui. Potrivit art. 529 alin. 2 din Codul civil, când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la:

• pătrime din venitul său lunar net pentru un copil;

• treime pentru 2 copii;

• jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

Ca element de noutate, Codul Civil instituie prin prevederile art. 531 alin. 2 faptul că pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei. În situaţia în care debitorul refuză să execute de bună voie plata pensiei indexate, creditorul se poate adresa instanţei de judecată. Valoare indexată se va acorda de la data la care s-a împlinit termenul de 3 luni pentru indexare, nu doar de la data formulării acţiunii. Totodată terţul poprit este obligat să efectueze indexarea trimestrială a sumelor poprite în favoarea creditorului. Cu privire la stabilirea, modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere, regula o reprezintă executarea în natură a obligaţiei de întreţinere, iar stabilirea unei pensii de întreţinere în bani reprezintă excepţia (care intervine numai atunci când nu se execută în natură, de bunăvoie, obligaţia de întreţinere). Astfel, legea arată că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. 2 şi 3 din Codul civil rămân aplicabile. Potrivit art. 532 alin. 1 din Codul civil, pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. Cu toate acestea, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului. Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei. Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească. Subliniem faptul că, indiferent dacă creditorul întreţinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreţinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă. De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa de tutelă poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea, în măsura în care debitorul întreţinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligaţii.