Mihail Vlasov a fost trimis pentru a treia oară în judecată într-un dosar în care este acuzat de delapidare, după ce procurorii au aflat că juca banii instituţiei pe care o conducea la casino.
Martorii audiaţi în acest dosar susţin că fostul preşedinte al Camerei de Comerţ obişnuia să piardă între 30.000 şi 50.000 de euro pe seară şi că ar fi făcut plăţi cu cardul de credit al instituţiei la cinci cazinori din Bucureşti. Este vorba despre de aproape 1,4 milioane de euro, iar jumătate din această sumă nu a mai fost niciodată returnată.
Despre pasiunea lui Vlasov faţă de jocurile de noroc au vorbit şi cămătarii, la care fostul preşedinte al Camerei de Comerţ obişnuia să se împrumute. De altfel, a şi fost înregistrat de anchetatori când se plângea unor prieteni la telefon că are datorii la cămătari după ce a pierdut 2,5 milioane de euro într-o singură noapte.
Mihail Vlasov se află în prezent în închisoare unde execută două condamnări definitive pentru fapte de corupţie.
Sursa: www.psnews.ro
Lasa un raspuns