Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează proiectul „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a Grădinii Botanice a USV – DENDRO-PLUS”, finanțat de Ministerul Educației Naționale prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, care are ca principale obiective dezvoltarea grădinii botanice din Campusul II al USV prin completarea sectorului Vegetația României, crearea unei pepiniere forestiere în cadrul sectorului Didactico-experimental șicontinuarea activităților întreprinse prin proiectul finanțat anterior („Dezvoltarea cantitativă și calitativă a colecției dendrologice – DECADENDRO”).
Proiectul se încadrează în strategia actuală de dezvoltare a USV și continuă extinderea infrastructurii universitare, a bazelor de practică, precum și susținerea activităților didactice și de cercetare. De asemenea, îmbunătățirea calității programelor de studiu, dar și creșterea atractivității mediului universitar pentru absolvenții de liceu, mai ales pentru cei care provin din medii defavorizate, constituie unele dintre obiectivele principale vizate.
Prin proiectul „Dezvoltarea cantitativă și calitativă a Grădinii Botanice a USV – DENDRO-PLUS” se are în vedere derularea stagiilor de pregătire practică a studenților din cadrul Facultății de Silvicultură, desfășurarea de activități specifice domeniilor de studiu (Silvicultură, Ecologie și protecția mediului), prin implicarea studenților în urmărirea dinamicii plantațiilor, măsurători pentru crearea unor baze de date, precum și lucrări de îngrijire și extindere a spațiilor verzi din cadrul USV. Un alt obiectiv propus în proiect este organizarea unui workshop privind promovarea și valorificarea rezultatelor proiectului, cu participarea tuturor factorilor implicați în activități de conservare și gestionare a zonelor verzi. Proiectul este coordonat de șef lucrări ing. dr. Cezar Valentin TOMESCU, cadru didactic al Facultății de Silvicultură din cadrul USV.
Lasa un raspuns