Dimitrie Marmeliuc s-a născut pe plaiurile bucovinene la 20 noiembrie 1886 în comuna Liteni. Neavând mijloace materiale, căci provenea dintr-o familie cu venituri modeste, dar dornic să învețe, după clasele primare parcurse în satul natal este ajutat de cantorul bisericesc din localitate să ajungă la Suceava. Aici se bucură de sprijinul renumitului om de cultură Simion Florea Marian pentru a susține examenul de admitere în liceu, devenind apoi unul dintre cei mai străluciți elevi. La susținerea examenului de bacalaureat a produs indignarea comisiei, alcătuită în totalitate din profesori germani, deoarece s-a prezentat în costum național și cu brâu tricolor.
Marmeliuc a frecventat apoi la Universitatea din Cernăuți cursurile Facultății de Litere. Aici a devenit încă din anul universitar 1905-1906 membru al societății studențești „Junimea”, în cadrul căreia va desfășura o susținută activitate patriotică. El participă la acțiunile din toamna anului 1905 împotriva germanismului profesorilor universitari din capitala Bucovinei. Acesta colaborează încă de la cele dintâi numere ale gazetei societății „Deșteptarea” editată în 1906, având ca prim-redactor pe studentul Ion Grămadă, viitorul istoric și unul dintre cei mai apropiați prieteni. Cei doi se vor regăsi în România liberă și pe câmpurile de luptă ale campaniei din toamna anului 1916 și vara lui 1917.
Fiind un student eminent, Marmeliuc a primit o bursă de 300 florini aur și a plecat la Viena unde și-a continuat studiile universitare, susținându-și teza de doctorat. În capitala Austro-Ungariei s-a încadrat în societatea studențească „România Jună” unde a desfășurat o muncă neobosită în sprijinul cauzei naționale românești. Grație acestor activități a fost ales în anii 1910-1911 președinte al „României June”.
Începutul luptei unioniste
După terminarea studiilor universitare, în preajma primei mari conflagrații mondiale, Dimitrie Marmeliuc era profesor la Liceul din Câmpulung Moldovenesc. În toamna lui 1913 el se muta la Liceul al 3-lea de stat din Cernăuți și începe o bogată activitate științifică.
Concomitent cu activitatea științifică și didactică acesta a legat strânse prietenii cu o serie de colegi și oameni de cultură din Cernăuți. Unul dintre aceștia era profesorul și publicistul George Tofan. Acesta din urmă a trecut alături de zeci de mii de români bucovineni, Carpații nevrând să slujească o cauză care îi era străină, căci războiul mondial începuse iar înrolarea în armata chesaro-crăiască era iminentă. Așa că prima parte a anului 1915, Dimitrie Marmeliuc a trecut în România liberă, unde a desfășurat o susținută propagandă pentru intrarea României în război de partea Antantei. El a participat alături de Ion Nistor, George Tofan, Ion Grămadă și alți prieteni în 22 iunie 1915 la înființarea „Asociației Bucovinenilor” sau „Comitetul Refugiaților Bucovineni” în București. În fruntea lui a fost ales profesorul Eusebie Pașcan, iar ca secretar dr. Emilian Slușanschi. Scopul noului organism era acela de a cultiva înfăptuirea cât mai grabnică a dezideratului reîntregirii naționale. Cu acest prilej a fost lansat un manifest în care românii bucovineni erau chemați „Să fie gata să-și facă datoria de sânge pentru neam și Țară”.
Școala de ofițeri
După înfrângerile suferite de armata română în vara anului 1916, Marmeliuc s-a înscris la școala de ofițeri de rezervă de infanterie din Botoșani. În paralel tânărul profesor bucovinean a colaborat la ziarul „România”, organul de presă al Marelui Cartier General Român. Tot de la școala de ofițeri de rezervă, Dimitrie Marmeliuc a adresat un articol lui Nicolae Iorga care l-a publicat în paginile ziarului „Neamul Românesc”, pe care îl conducea. Autorul condamnă cu tărie politica promovată de autoritățile austriece în Bucovina, mai ales după declanșarea războiului mondial. El se ridică contra persecuțiilor la care erau supuși românii din dubla monarhie cu deosebire datorită accentuării procesului de deznaționalizare. Dimitrie Marmeliuc critică în articolul său închiderea școlilor și trimiterea a sute de români în primele linii ale frontului ca să lupte pentru o cauză străină lor. Același patriot bucovinean expedia la 12 decembrie 1916 o scrisoare profesorului Iorga aflat la Iași. Autorul mesajului afirmă că cei 200 de români ardeleni și bucovineni „care se pregătesc azi în greul exercițiilor militare pentru și mai marea greutate de mâine a războiului nostru național” așteaptă cu mult interes deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare. Marmeliuc prezintă apoi hotărârea fraților ardeleni și bucovineni de a lupta până la supremul sacrificiu pentru independența și unitatea neamului.
Războiul
După terminarea școlii militare, Dimitrie Marmeliuc a fost repartizat la Regimentul 8 Infanterie Buzău, primind comanda unui pluton. Unitatea sa făcea parte din Divizia 5 Infanterie și a ocupat dispozitivul de luptă. Aflat pe front, tânărul ofițer bucovinean scria la 29 iunie 1917 lui Nicolae Iorga, informându-l că se află în „plină viață a războiului cu toate bucuriile și durerile lui”. Acesta a participat cu Regimentul 8 Infanterie Buzău la bătălia din vara anului 1917, unde a fost rănit. Tot pe frontul din Moldova a luptat un alt ofițer de rezervă bucovinean, profesorul Ion Grămadă sacrificându-și viața pentru cauza națională. Marmeliuc a evocat în paginile ziarului, „Neamul Românesc”, eroismul și spiritul de sacrificiu al tânărului ofițer voluntar căzut la datorie în crâncena bătălie de la Cireșoaia din 14/27 august 1917.
Grămadă a fost înmormântat de camarazii săi la Poiana Vrânceanu alături de locotenentul botoșănean Ion Spiru. Revenit din spital, căci și el fusese rănit pe câmpul de luptă, Dimitrie Marmeliuc a cerut permisiunea Marelui Cartier General Român de a se face un parastas în Poiana Vrâncenu pentru cei care se jertfiseră în întregirea neamului. Parastasul a avut loc în 11 decembrie 1917, la el participând: prințul moștenitor Carol, generalii Voitoianu și Manolescu.
Dimitrie Marmeliuc a rememorat de asemenea, crâncena confruntare de la Mărășești în calitate de martor ocular, cu prilejul unei conferințe susținute la Cernăuți în toamna anului 1918. Vorbitorul a elogiat cu acest prilej faptele de vitejie ale armatei române în rândurile căreia au luptat și s-au jertfit și unii fii ai Bucovinei8.
După cum este cunoscut, victoriile strălucite obținute de armata română în vara anului 1917 la Mărăști, Mărășești și Oituz nu au putut fi valorificate datorită conjuncturii internaționale nefavorabile, în special ca urmare a anarhiei ce domnea în Rusia. Aici, soldații refuzau să execute ordinele comandanților și dezertau în masă. După lovitura de stat bolșevică din țara vecină, survenită la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, armata rusă a ieșit din luptă semnând mai întâi armistițiul la Focșani în 26 noiembrie/9 decembrie 1917, declanșând apoi tratativele de pace cu Puterile Centrale. România era acum izolată, putând fi atacată din mai multe direcții și cu posibilități minime de a se apăra. Aliații erau, din păcate, departe și incapabili de ajuta România.
Corespondența cu Nicole Iorga
Martor al acestei perioade dramatice Dimitrie Marmeliuc a trimis la 30 octombrie 1917 o scrisoare din Huși către Nicolae Iorga exprimând îngrijorarea față de evoluția situației politico-militare din țara vecină: „în fiecare zi evenimente neașteptate pot să se ivească, situații cu totul surprinzătoare pot să fie create de Aliații noștri de la Nord”. Autorul mesajului solicita celebrului istoric să intervină pe lângă conducătorii țării ca voluntarii ardeleni, bănățeni și bucovineni condamnați la moarte în contumacie să poată părăsi țara și să fie trimiși la luptă pentru cauza Aliaților în armata franceză..
Cu toate greutățile întâmpinate, Marmeliuc nu-și pierdea speranța în înfăptuirea idealului național. El expedia la 24 ianuarie 1918 o altă scrisoare lui Nicoale Iorga, felicitându-l cu prilejul pășirii în noul an. El îi dorea renumitului profesor „ca sufletul d-voastră mare să aibă fericirea de a vedea realizat visul nostru de veacuri, pentru care ați luptat o viață întreagă în primele rânduri”
Împlinirea visului: Bucovina se unește cu țara
Bucovineanul nostru și-a văzut speranța concretizată câteva luni mai târziu, când îl găsim la Cernăuți, intrând în capitala Bucovinei la câteva zile după intrarea armatei române. Dimitrie Marmeliuc s-a integrat rapid în lupta națională din Bucovina. El a participat la patra ședință a Consiliului Național Român în 12/25 noiembrie 1918 fiind cooptat membru al acestui organism. În cuvântul său, acesta a subliniat că s-a ridicat „din straturile largi ale poporului ca fiu de țăran” și din acest motiv „am dreptul să spun că vorbesc în numele țărănimii”. Patriotul bucovinean a atras atenția că elementele care fac instigație în contra poporului „trebuie scoase la iveală și să le punem la răcoare”. Vorbitorul își motiva punctul de vedere prin faptul că „trebuie să domnească dreptul național, iar nu ordinea impusă de sus”. În cadrul aceleiași ședințe s-a hotărât convocarea Constituantei pentru ziua de 15/28 noiembrie 1918 unde urma să se stabilească raportul politic al Bucovinei față de România.
La 15/28 noiembrie 1918 s-a deschis Congresul General al Bucovinei în Palatul Mitropoliei. El era alcătuit din 74 de delegați ai Consiliului Național Român, între care se afla și Dimitrie Marmeliuc, 7 delegați ai Consiliului Național German, 6 delegați ai Consiliului Național Polon și 13 reprezentanți ai rutenilor. Acest forum a hotărât în unanimitate „unirea necondiȚionată și pentru vecie a Bucovinei cu România”.
După război, a fost secretar de stat al Apărării Naționale, senator și deputat, din 1925, profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din Cernăuți, unde va fi și decan până în 1930, între 1925-1926 directorul Teatrului Național din Cernăuți, între 1933-1937 primar al Cernăuțiului, din 1940 profesor la Universitatea București și între 1952-1966 cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.
Lasa un raspuns