Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu încearcă din nou să iasă din închisoare. Mircea Băsescu a formulat o cerere de eliberare condiţionată, care va fi judecată de instanţă miercuri. Este a treia cerere de eliberare făcută de Mircea Băsescu, informează B1 TV.

Printre argumentele pe care Mircea Băsescu le-ar putea aduce în faţa magistraţilor se numără faptul că își ispășeste pedeapsa în regim deschis, a avut o conduită bună în detenţie şi a participat la activităţile organizate în penitenciar.

Decizia instanţei nu va fi însă definitivă.

Ultima cererea de eliberare condiţionată formulată de Mircea Băsescu, cea de-a doua, a fost respinsă definitiv de Tribunalul Constanţa la finalul lunii martie, instanţa stabilind că fratele lui Traian Băsescu poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată peste trei luni.

În februarie, Judecătoria Medgidia a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă şi a dispus eliberarea condiţionată a lui Mircea Băsescu, însă DNA a contestat decizia, iar Tribunalul Constanţa a admis, în martie, contestaţia, astfel că fratele fostului preşedinte a rămas în penitenciar.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au apreciat că Mircea Băsescu nu poate fi eliberat condiţionat deoarece, deşi a executat fracţiunea de pedeapsă stabilită de lege, ”această perioadă nu este suficientă pentru a se concluziona asupra perspectivelor de reintegrare socială”, se arăta în motivare.

În luna mai, fostul preşedinte Traian Băsescu declara că fratele său, Mircea Băsescu, se află la Penitenciarul Jilava, pentru că suferă de probleme grave de sănătate, deşi trebuia eliberat din septembrie anul trecut. ”Am fost duminică la Jilava. Fratele meu este acolo pentru că i-au introdus 5 stenturi. Nu mai putea merge. Nu îi mai circula sângele. El trebuia eliberat din septembrie, anul trecut”, spunea fostul preşedinte Traian Băsescu, la B1 TV.

Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat definitiv, în iunie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţi pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.