În semn de recunoștință pentru cei care în Decembrie 1989 s-au jertfit pentru ca noi să trăim liberi, senatorul PSD Virginel Iordache a vorbit despre România la 29 de ani de la Revoluție.
Redăm în continuare declarația senatorului PSD Virginel Iordache.
„D-le Președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Se împlinesc zilele acestea, 29 de ani de la Revoluția română din 1989. Anul 1989 a însemnat pentru România şi pentru unele țări din Europa Centrală şi de Est, anul marii schimbări . A însemnat tranziția de la diversele tipuri de comunism la democraţie parlamentară, care s-a făcut diferenţiat în fiecare stat în parte.
Revoluţia Română este unul dintre cele mai semnificative evenimente ale istoriei moderne a României. Importanţa acestui eveniment istoric este dată de consecinţele sale în plan politic, economic, social și cultural. Iar consecinţele Revoluţiei Române, dincolo de suferinţele și greutăţile inerente unui proces de transformări atât de ample și de profunde precum cel cunoscut de România în ultimii 29 de ani, sunt definitorii pentru noul statut al naţiunii române în sânul comunităţii europene și euroatlantice.
Evident că radicalismul cererilor și așteptărilor românilor și-au pus amprenta asupra vieţii politice și sociale în primii ani de după 1989 și au structurat multe dintre deciziile care s-au luat atunci. Dar nu puteam face altfel. Regimul represiv al dictaturii ceaușiste nu a lăsat de ales poporului român. Pentru noi toţi ar fi fost mai benefică, poate, o schimbare pașnică de sistem politic, cum s-a întâmplat în alte ţări, pentru că am fi putut ierarhiza și etapiza mai corect reformele care trebuiau să însoţească schimbarea de regim politic, dar mai ales ar fi cruţat atâtea vieţi tinere, jertfite în încercarea de reprimare a manifestanţilor sau de împiedicare a structurării noii puteri.
Acesta este și motivul pentru care putem afirma, fără teama de a greși, că Revoluţia Română a fost un moment de cotitură în istoria noastră naţională, care a schimbat fizionomia societăţii românești, pentru totdeauna. Așa ceva se înfăptuiește și nu se visează. Nu se poate nici confisca, nici fura. Totodată, trebuie să spunem că Revoluția Română a fost cea mai radicală, revoluție, din întreg spaţiul fost socialist al Europei.
Obiectivele Revoluţiei, au fost explicit proclamate în noaptea de 22 decembrie prin Comunicatul Comitetului Frontului Salvării Naționale. Acestea au fost concretizate în timp prin acte legislative și măsuri practice. Principiul pluralismului politic a fost legiferat prin decretul lege din 31 decembrie 1989 și concretizat prin apariţia explozivă de partide pe parcursul anului 1990. Dreptul la libera exprimare și-a găsit expresia prin apariţia la fel de explozivă de publicaţii, apoi de posturi de radio și de televiziune. Pregătirea și desfășurarea primelor alegeri libere din mai 1990 a fost prima afirmare și concretizare a acestui principiu afirmat de Revoluţia Română. Activitatea Adunării Constituante, elaborarea și apoi adoptarea noii Constituţii a ţării a consolidat fundamentele noului stat democratic de drept, făcând ireversibile procesele declanșate de Revoluţia din decembrie.
Distinsă audiență
Trecutul și prezentul se împletesc, pentru a prefigura viitorul. Revoluţia Română a fost evenimentul care a declanșat acele transformări profunde și de substanţă care ne permit să afirmăm acum că viitorul României nu poate fi imaginat în afara viitorului Europei Unite. Până să ne fi atins obiectivul integrării în Uniunea Europeană, am avut de parcurs un drum extrem de dificil și de solicitant pentru toţi românii, indiferent de poziţia lor în societate. De aceea consider, că și în acest moment, în care cinstim memoria eroilor Revoluţiei Române, trebuie să privim cu luciditate la ceea ce am realizat, dar mai ales la ceea ce nu am realizat și mai avem de făcut pentru a ne atinge ţelurile ca popor.
Evidenţierea succeselor obţinute de România în plan politic, economic și social, care sunt, până la urmă, opera tuturor forţelor politice și a eforturilor tuturor cetăţenilor români nu ne scutește de o analiză critică a stărilor de lucruri din ţara noastră. De aceea trebuie să nu ignorăm și să nu tratăm triumfalist sau, după caz, catastrofic și demagogic, nici succesele, nici rămânerile în urmă. Forţele politice și societatea românească în ansamblul ei s-au maturizat suficient pentru a putea face o analiză lucidă și obiectivă a realităţilor românești, care să ne permită luarea celor mai raţionale și mai pertinente decizii în ceea ce o privește. Poate acesta este cel mai de seamă cadou pe care ni l-a făcut Democrația în acești 29 de ani: maturizarea clasei politice.
Distinși colegi,
Să nu uităm că democrația românească a fost obținută cu sângele românilor. Sacrificiul lor, ar fi trebui să ne responsabilizeze pe toți și să nu trădăm nicicând idealurile acelor zile. Jertfa celor uciși între 16-25 decembrie a fost făcută pentru ca poporul român să se bucure de libertate, dar nu o libertate înțeleasă ca dreptul oricărui de a face ce vrea, ci o libertate clădită pe respectul față de om și societate, o libertate a responsabilității, o libertate asumată, o libertate care ar fi trebuit să-i unească pe români în jurul marilor valori și ar fi trebuit să-i facă mai puternici ca neam, mai demni, mai mândri de rolul lor în istoria contemporană a lumii. Avem create toate premisele pentru a ocupa un loc între statele civilizate ale lumii.
După cum spuneam, se împlinesc zilele acestea 29 de ani de la marea jertfă de sânge dată de poporul român.Poate nu ar strica ca măcar anul care ne-a rămas până la împlinirea celor 30 de ani de la obținerea democrației să-l folosim cum trebuie și să medităm la ce am fi putut face mai bine, pentru ca țara noastră să se vindece de rănile trecutului. Haideți să ne gândim la cei care și-au vărsat sângele în tragicele evenimente din 1989 ca și cum ar fi frații noștri de la aceeași mamă și să luăm orice decizie politică cu gândul la sacrificiul lor, care nu trebuie să rămână inutil. Trebuie să avem curajul să le facem dreptate și să fim responsabili față de moștenirea lăsată de aceștia, o moștenire scrisă cu sânge care ne obligă să găsim cele mai bune soluții pentru a avea o țară cu o democrație reală, o țară bogată, o Românie din care să nu ne plece copiii, o Românie în care fiecare cetățean muncitor să își poată îndeplini visele.
Distinși colegi,
Închei această declarație politică, amintindu-vă că până și noi ne aflăm aici, în Parlamentul României, datorită curajului și sacrificiului de care au dat dovadă românii acum 29 de ani. Din acest motiv, consider că avem o datorie morală față de neamul nostru de a da dovadă de responsabilitate și echilibru în toate demersurile noastre politice, indiferent din ce partid facem parte. Dacă tot ni s-a dat șansa să facem istorie, haideți să o facem cum trebuie!
Lasa un raspuns