Serviciul de Securitate al Ucrainei a publicat pe pagina oficială de Facebook, dar și pe contul de Telegram o înregistrare audio a unei convorbiri telefonice interceptate între un soldat rus aflat în Ucraina și soția lui. Soldatul e beat și se plânge de condițiile în care trăiește și luptă. Informațiile au fost preluate și de site-ul cotidianului Observatorul.
Conform înregistrării, soldatul care vorbește cu soția lui face parte dintr-o unitate de aprovizionare și se plânge că sunt probleme majore cu securitatea și conducerea armatei i-a uitat pe soldații trimiși în Ucraina. Soldatul spune că din unitatea lui de aprovizionare se vinde hrană, iar Serviciul de Securitate sugerează că „inamicul e demoralizat”. „Am fost uitați!”, îi spune soldatul rus soției sale.
În postare, Serviciul de Securitate mai precizează că „inamicul a preluat deja obiceiul nativ rusesc, acela de a se îmbăta”, referindu-se la faptul că din voce se poate observa că bărbatul este incoerent și îi și mărturisește soției: „O facem pe rusește. Așa ne descurcăm”.
La finalul convorbirii, soția soldatului îi spune că vrea ca el să se întoarcă acasă, la copii, la familie, să plece de pe front. În Ucraina, oficialii susțin că soldații ruși sunt atât de disperați, încât au început să atace țăranii în case, benzinăriile și magazinele, fiind abandonați de superiorii lor.
Lasa un raspuns