Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul mai multor persoane cu funcţii de conducere din spitale, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cu privire la săvârşirea de către Mariana Ioan, fost şef compartiment în cadrul DSP Galaţi, a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28.07.2017) şi de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane (text în vigoare începând cu data de 28.07.2017).

ANI susţine că, în perioada exercitării funcţiei de şef al Compartimentului de supraveghere şi control boli transmisibile, Mariana Ioan a semnat opt procese verbale de constatare şi un raport de evaluare, întocmite ca urmare a controalelor efectuate la unităţi sanitare cu care ea are relaţii contractuale, respectiv Spitalul Orăşenesc Tg. Bujor, Spitalul General CF Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Ioan” Galaţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

Ca urmare a încheierii contractelor de prestări servicii dintre Mariana Ioan şi unităţile sanitare menţionate, aceasta a obţinut, în intervalul 2014 – 2020, foloase patrimoniale constând în încasarea sumei totale de aproximativ 646.100 lei.

De asemenea, ANI informează că Simona Eliza Sanda Smochină, fost manager al Spitalului Municipal Olteniţa, judeţul Călăraşi, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 martie 2018 – 23 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan şi funcţia de medic-titular al „Cabinetului Medical Individual Dr. Smochină Simona”, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Şi Felicia Vasile, director medical în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 – 17 februarie 2020, deoarece a exercitat simultan cu funcţia de director medical şi calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi comerciale.

Rodica Ioana Bălaşa, medic primar – Şef Secţie Clinică Neurologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, s-a aflat în conflict de interese în perioada 22 noiembrie 2016 – 13 aprilie 2021, deoarece soţul acesteia a deţinut funcţia de Şef secţie în cadrul aceluiaşi spital, încălcând prevederile art.178, alin. (2), lit. b) coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006, susţine Agenţia Naţională de Integritate.

În stare de incompatibilitate s-a aflat, în perioada 1 septembrie 2017 – 9 martie 2020, şi Valentin Nicolae Varlas, fost Şef secţie, actual şef de lucrări în cadrul Spitalului Clinic „Filantropia” Bucureşti, întrucât a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic „Filantropia” Bucureşti, cât şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, scrie agerpres.ro.

Carmen Simona Hărţea, funcţionar public în cadrul Ministerului Sănătăţii şi fost manager interimar al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, respectiv al Institutului Naţional de Endocrinologie „C.I. Parhon” Bucureşti, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât simultan cu deţinerea funcţiei în cadrul Ministerului Sănătăţii, a exercitat şi funcţia de manager interimar în cadrul Institutului „C.I. Parhon” (în perioada 12 aprilie – 13 august 2018) şi în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri (în perioada 1 octombrie 2019 – 15 ianuarie 2020), încălcând astfel prevederile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Adina Ileana Pera Ştefănie, fost inspector la Compartimentul de asistenţă medicală spitalicească, Direcţia generală de asistenţă medicală şi de sănătate publică în cadrul Ministerului Sănătăţii, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iulie 2017 – 08 aprilie 2019, când a exercitat, simultan cu deţinerea funcţiei la Ministerul Sănătăţii, şi funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.

ANI a constatat că şi directorul adjunct în cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova, Alexandru Chirobocea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 august – 28 septembrie 2020, întrucât a participat în calitate de candidat la campania electorală pentru alegerile locale 2020, fără să-şi suspende raportul de serviciu pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. a) şi ale art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

 

 

Sursa: PS NEWS

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.