Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, anunţă că  anul acesta, toamna începe cu modificări importante pentru pensionari, modificări ce vizează valoarea punctului de pensie, a îndemnizaţiei sociale şi a îndemnizaţiei de însoţitor, acordată pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate.

     „Astfel, începând cu data de 01.09.2019, valoarea punctului de pensie  se majorează, crescând   de la 1.100 lei, cât este în prezent, la  1.265 lei. Creşterea  valorii punctului de pensie conduce implicit ,la creşterea drepturilor de pensie.Astfel, pentru pensiile în cuantum de 1.000 lei  , majorarea va fi de aproximativ 150 lei,în timp ce pentru pensiile în cuantum de 1.500 lei, respectiv 2.000 lei, creşterea va fi de aproximativ 225 lei, respectiv 300 lei”, a transmis Constantin Boliacu.

De la aceeaşi dată, cuantumul îndemnizaţiei pentru însoţitori  în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate, va fi de 1012 lei, faţă de 880 lei, în prezent.

    „Şi nivelul îndemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr. 6/2009,  va creşte de la 01.09.2019, la 704  lei , faţă de 640 lei. La nivelul judeţului nostru, vor beneficia de această majorare un număr de 38.904 persoane,care figurează în acest moment în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Suceava, ca beneficiari de îndemnizaţie socială”, a mai precizat Constantin Boliacu.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.