Directorul Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, face apel la elevii şi studenţii care beneficiază de pensie de urmaş, pentru a depune diligenţele necesare, în vederea depunerii la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, a adeverinţei de elev/student, pentru a evita suspendarea  drepturilor de pensie începând cu data de 01.10.2022. 

 Constantin Boliacu, reaminteşte elevilor şi studenţilor  că, în conformitate cu dispoziţiile legale  în materie, în vigoare,  pentru beneficiarii pensiei de urmaş care nu fac dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.       

Astfel, copiii urmaşi în vârstă de peste 16 ani, care urmează o formă de învăţământ, cursuri de zi  au obligaţia  de a prezenta la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, adeverinţa de elev, însoţită  de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş  sau a tutorelui, unde este cazul, din care să rezulte că urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.Adeverinţa eliberată după începerea anului şcolar, va fi depusă până la data de 23.09.2022.

Studenţii urmaşi, în vârstă de până la 26 ani, au obligaţia ca până la data de 23.09.2022 să depună o declaraţie  pe propria răspundere, din care să rezulte că îşi continuă studiile în anul universitar 2022-2023. Adeverinţa va fi însoţită de copia cuponului de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş  sau a tutorelui, unde este cazul.

Modelul declaraţiei poate fi descărcat de pe site –ul instituţiei, secţiunea „Noutăţi”.

După începerea anului universitar, până la data de 24.10.2022, studenţii urmaşi au obligaţia de a depune adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ  din care să rezulte că urmează o formă de învăţământ  superior în anul universitar 2022-2023, însoţită de copia cuponului de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş  sau a tutorelui, unde este cazul.

„Nedepunerea declaraţiei pe propria răspundere pînă la data de 23.09.2022, conduce la neplata drepturilor de pensie de urmaş începând cu data de 01.10.2022.

În cazul în care studenţii urmaşi nu vor depune adeverinţa prin care se face dovada continuării studiilor până la data de 24.10.2022, pensia de urmaş aferentă lunii noiembrie 2022 va fi reţinută de la plată.

Drepturile de pensii reţinute, se vor plăti în luna următoare prezentării documentelor solicitate”, a transmis directorul CJP Suceava.

 Pentru a evita situaţiile neplăcute în care s-ar regăsi copiii  beneficiari de pensie de urmaş,elevi şi studenţi ,în cazul neplăţii  acestor drepturi de pensie, Constantin Boliacu, director al Casei Judeţene de Pensii Suceava, face un apel către aceştia, pentru a respecta termenele mai sus indicate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.