Anul 2014 a fost unul în care procurorii au deschis rând pe rând dosare de amploare în care au fost implicate și nume importante din zona politică. Anul 2015 nu se anunţă a fi unul mai ușor decât cel precedent pentru oamenii politici. Astfel, politicienii implicaţi în afaceri ilegale vor avea de ce să se teamă.

dosare_penale_01532300

Doarele Microsoft, Bica sau Bercea Mondial vor fi continuate în acest an, arată Antena 3.

DOSARUL „MICROSOFT” – PREJUDICIU: 60 milioane euro

– Dorin Cocoş, om de afaceri, fostul soţ al Elenei Udrea

– Gheorghe Ştefan, primar Piatra Neamţ

– Nicolae Dumitru, om de afaceri

– Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor

– Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei

– Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei

– Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor

– Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor

DOSARUL „BICA” – PREJUDICIU: 62 milioane euro

– Alina Bica, fost şef DIICOT

– Crinuţa Dumitrean, fost şef ANRP

– Stelian Gheorghe, om de afaceri

– Dorin Cocoş, om de afaceri, fostul soţ al Elenei Udrea

DOSARUL „BERCEA MONDIAL”

– Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu

– Sandu Anghel – zis „Bercea Mondial”, interlop

– Marian Căpăţână, interlop

– Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel

DOSARUL „EADS”

Contractul pentru securizarea frontierelor României a fost atribuit concernului EADS fără licitaţie, prin hotărâre de guvern, în august 2004, la o valoare de aproape un miliard de euro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.