În perioada 5 – 7 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava au organizat o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în domeniul transportului public de persoane, fiind vizate mai multe rute de transport, în special cele ce converg către aeroportul din Suceava.
Activitățile polițiștilor au urmărit verificarea legalității transporturilor rutiere publice de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului de către operatorul de transport şi de conducătorul auto și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie.
Totodată, s-a verificat respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane și verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, după caz.
În cadrul acțiunii s-a procedat și la testarea cu aparatul etilotest a conducătorilor de autovehicule care efectuează acest gen de transport și la verificarea valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculului.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 23 de șoferi și au fost reținute 3 permise de conducere.
Pentru abaterile săvârșite au fost aplicate transportatorilor de persoane autorizați sau clandestini 78 de sancțiuni contravenționale în valoare de 45.067 lei.
Au fost reținute 9 certificate de înmatriculare ale unor autovehicule care desfășurau activități de transport persoane și au fost retrase 7 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii au dispus imobilizarea a 2 autoturisme și 5 microbuze transport persoane (8 + 1 persoane), pentru încălcarea legislației privind transportul în regim taxi și închiriere (Legea nr. 38 din 2003).
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic și depistarea activităților ilegale de transport rutier de mărfuri și persoane.
Defecţiunile tehnice ale vehiculelor, nerespectarea legislaţiei rutiere de către şoferii care desfăşoară în mod ilicit activităţi de transport public de persoane, pun în pericol siguranţa cetăţenilor care plătesc sume de bani pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă, dar care nu conştientizează riscurile la care se expun.
Poliţiştii solicită cetăţenilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi viaţa în pericol. Apelarea la astfel de soluţii de compromis privind transportul rutier implică riscuri foarte mari. Există posibilitatea ca şoferii respectivi să nu posede permis de conducere sau să nu aibă abilităţile necesare transportatorilor rutieri autorizaţi, să fie sub influenţa alcoolului sau să aibă intenţii de natură infracţională. De asemenea, astfel de vehicule utilizate nu sunt autorizate şi verificate din punct de vedere tehnic pentru desfăşurarea de activităţi de transport public de persoane.
Lasa un raspuns