„Pentru prima ediție, am ales să invităm filme din Danemarca și India. Danemarca este o țară mică din nordul Europei, aflată pe prima poziție în clasamentul ONU în ce privește bunăstarea populației.India este una dintre cele mai mari țări și tărâmul uneia dintre cele mai diverse civilizații. CÂMPULUNG FILM FEST are la bază un concept simplu și ingenios. În loc să propunem o selecție diversă de filme, ne concentrăm, pentru fiecare ediție, doar pe filme proaspete, de absolvire, din câte două țări diferite. Anul acesta am invitat Școala Națională de Film a Danemarcei, din Copenhaga, și Departamentul de Film a Institutului Național de Design, din Ahmedabad, India. La anul vom aduce filme de la o școală de film din Franța și alta din Mexic. E o propunere unică cel puțin în România ce asigură o diversitate fără sfârșit a proiecțiilor. Mai mult de atât, proiecțiile se vor face succesiv, comparativ. Un mediu metraj danez, urmat imediat de un film indian. La intersecția acestor două experiențe se naște o a treia, personală, reflexivă, cu privire la propria cultură, în mintea și sufletul spectatorului”, spun organizatorii.
Filmele vor rula atât la Casa de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, cât și în spaţii neconvenționale din oraș. Pe parcursul celor trei zile ale festivalului se vor difuza 30 de filme de scurt și mediu metraj, selectate dintre creațiile de licență ale absolvenților generațiilor 2015/2016.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc, Asociația Hasmațuchi și Asociația „ Hai în Bucovina”.
Lasa un raspuns