Invitat în studioul „Puterea Știrilor”, medicul primar Adrian Marinescu, din cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat că „în măsura în care centrele de vaccinare vor avea experiență, acum fiind la început, lucrurile vor merge foarte bine”, în contextul în care oamenii s-au înghesuit la cozi, iar pentru că platforma informatică n-a funcționat toată ziua, medicii au fost nevoiți să introducă manual datele pacienților.

„Lucrurile sunt destul de bine organizate. Gândiți-vă că există un număr fix de doze într-o anumită zi, într-un centru. Desigur că nu este logic să le arunce și dacă într-un anumit moment rămân doze ar fi bine să existe poate ca o listă de așteptare sau să fie câteva persoane care ar putea să intre pentru acele doze, dar aici este un procent foarte mic.

În mod normal, dacă acel centru își organizează bine lucrurile nu are cum să apară această situație. Lucrurile sunt programate. Dozele sunt fixe. Se știe cât intră, câte doze ai de la Pfizer, câte de la Moderna. Este clar.

Intră grupuri de câte cinci sau de câte zece și îți faci un calcul precis. Depinde foarte mult de organizare și veți vedea că în măsura în care centrele vor avea experiență, pentru că acum au fost la început, lucrurile vor merge bine către foarte bine”, susține Adrian Marinescu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.