Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că excluderea din PSD a lui Mircea Geoană a fost o greșeală care ar trebui reparată și a adăugat că o colaborare serioasă cu partidul pe care îl conduce nu poate să fie decât benefică.

„Faptul că Mircea Geoană a fost exclus din PSD eu cred că a fost o greșeală care ar trebui reparată. Nu neapărat să vină înapoi Mircea Geoană, dar o colaborare serioasă cu partidul pe care îl conduce nu poate să fie decât benefică. Totuși, Mircea Geoană a făcut ceva pentru partid, așa cum a făcut el. Cred că toate forțele care au gândit, care au simțit pentru acest partid, pentru stânga din România ar trebui să se unească, să facă ceva la alegeri”, a spus Dragnea, la un post de televiziune.

Liviu Dragnea a mai adăugat că, în perioada următoare, va discuta cu Geoană despre o eventuală colaborare cu PSRO.

„Cred că o întâlnire cu Mircea Geoană este bună. Am vorbit și cu Tăriceanu și un grup politic în jurul PSD s-ar putea să fie o soluție bună. Majoritatea o va asigura PSD-ALDE”, a afirmat Dragnea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.