Luni, 13 aprilie, la ora 8:45, în timp ce conducea autoturismul pe D.J 208, pe raza localităţii Dolheştii Mari, un bărbat de 48 ani din comuna Dolhești, a acroşat un localnic de 49 de ani angajat în traversarea drumului fără să se asigure, prin loc nepermis, nemarcat sau semnalizat corespunzător. 

În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul de 49 de ani a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.3/2020 cu amendă în cuantum  20.000 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.