Deputatul PNL Dumitru Mihalescul mulțumește rădăuțenilor pentru încrederea uriașă pe care au acordat-o candidaților Partidului Național Liberal la alegerile locale de duminică și îi asigură pe cetățeni că primarul Bogdan Loghin și echipa liberală din tot Județul Suceava vor duce Bucovina pe calea normală a dezvoltării.
„Rădăuțenii au luat o decizie istorică pentru municipiul nostru, alegând un tânăr plin de energie, care abia așteaptă să își înceapă proiectele de investiții, precum și o echipă de consilieri dominată de tineri onești, cu cariere profesionale frumoase. Încrederea uriașă pe care oamenii ne-au acordat-o duminică, atât la Rădăuți, cât și în toată Suceava, obligă echipa liberală de aleși locali să nu pună geană pe geană în următorii 4 ani, până nu se realizează toate proiectele pe care ni le-am asumat pentru Suceava. Este mult de muncă, dacă ne gândim că în ultimele decenii PSD a făcut prea puțin sau deloc pentru Suceava. Cu toate acestea, bucuria cu care oamenii au dat votul lor pentru PNL ne spulberă orice piedică și ne dă încrederea că în scurt timp Rădăuțiul o să fie un municipiu modern, în care să simțim că trăim bine.
Personal, voi continua să-l sprijin pe Bogdan Loghin și pe primarii liberali din Suceava, pentru că de succesul administrației locale PNL depinde soarta Bucovinei pentru următorii mulți ani. De asemenea, îl felicit pe Gheorghe Flutur pentru victoria la Consiliul Județean. Munca sa din ultimii ani a fost văzută și apreciată de oameni! Îl felicit și pe Ion Lungu și pe ceilalți primari PNL și le doresc un mandat plin de realizări, care să însemne proiecte pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.
Le transmit rădăuțenilor că ceea ce simt pentru încrederea acordată de ei este greu de exprimat în cuvinte, pentru că responsabilitatea noastră ca liberali este enormă. Le pot garanta, însă, că au ales oameni harnici, onești, care iubesc locurile în care s-au născut și care vor munci din greu pentru comunitățile lor”, a declarat deputatul Mihalescul.
Lasa un raspuns