La data de 16 februarie 2023, lucrători de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în colaborare cu lucrători de poliție din cadrul structurilor similare (brigăzi și servicii de combatere a criminalității organizate) din județele Iași, Bacău, Alba, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Timișoara, Arad, Bistrița, Botoșani, Vrancea, Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Satu |Mare, Teleorman și mun. București, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău și a mai multor Inspectorate de poliție și Jandarmi din țară, au procedat la efectuarea de percheziţii, în baza mandatelor de percheziţie emise de Tribunalul Suceava, în 83 de locaţii, la sediile unor persoane juridice și la domiciliile unor persoane fizice, din care 55 de locații în județul Suceava, iar restul pe raza județelor menționate anterior și a municipiului București.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava ca urmare a sesizării Gărzii Forestiere Suceava și are ca obiect infracțiuni de fals informatic, acces ilegal la un sistem informatic și evaziune fiscală, toate în formă continuată.
La aceeaşi dată, 16 februarie 2023, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a trei suspecți, unul dintre aceștia având calitatea de funcționar în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar ceilalți doi suspecți fiind administratori ai unor societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniul silvic.
În sarcina primului suspect s-a reținut săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (200 de acte materiale) şi a infracțiunii de fals informatic în formă continuată (200 de acte materiale).
Astfel, începând cu data de 25.05.2021 şi până în data de 30.01.2023, primul suspect, în calitate de consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava – Direcţia de Control al Regimului Silvic şi Cinegetic, prin utilizarea contului de utilizator și a parolei de acces atribuite pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, a accesat fără drept, în mod repetat, prin depăşirea limitelor autorizării, sistemul informatic reprezentat de aplicaţia SUMAL 2.0, gestionată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Serviciul Monitorizare Informatică a Trasabilității Materialului Lemnos în Silvicultură şi a operat, fără drept (neexistând documente atribuite acestuia spre soluţionare şi nefiind identificate documente care să justifice anularea, iar avizele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru anularea lor), în mod repetat, în serverul SUMAL 2.0, prin modificarea status-ului în „anulat” un număr de 200 de avize de însoțire a materialelor lemnoase, emise de 25 de operatori economici de pe raza județului Suceava, care au ca obiect exploatarea și comercializarea materialelor lemnoase, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice (ca urmare a modificării status-ului în anulat, cantitatea totală de material lemnos aferentă tuturor avizelor, respectiv 5864,234 mc, în valoare totală de 2.865.460,5717 lei (fără TVA), a reintrat scriptic în stocul depozitelor operatorilor economici, creându-se astfel o provenienţă ilegală).
În sarcina celui de-al doilea suspect s-a reținut săvârșirea complicității la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (15 acte materiale) și a complicității la fals informatic, în formă continuată (15 acte materiale).
Astfel, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din județul Suceava, a emis/dispus emiterea în perioada 23.06.2022–11.12.2022 un număr/a unui număr de 15 avize de însoţire materiale lemnoase, iar după efectuarea transporturilor, avizele nu au fost predate către destinatarii transporturilor, lăsându-le să expire, dându-i astfel posibilitatea primului suspect, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava – Direcția de Control al Regimului Silvic și Cinegetic, să acceseze în mod ilegal, prin depăşirea limitelor autorizării, aplicaţia SUMAL 2.0 în vederea modificării, fără drept, a status-ului avizelor ca fiind “anulate”, și dându-i de asemenea posibilitatea să modifice, fără drept, în aplicaţia SUMAL 2.0, statusul avizelor în „anulat”, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unor consecinţe juridice, statusul de aviz „anulat” arătând în cadrul aplicaţiei că transportul nu a fost efectuat, motiv pentru care cantitatea totală de material lemnos aferentă celor 15 avize, respectiv 624,33 mc, în valoare totală de 520.965,9015 lei (fără TVA), a reintrat scriptic în stocul depozitului operatorului economic şi s-a creat o provenienţă ilegală.
În mod similar, în sarcina celui de-al treilea suspect s-a reținut săvârșirea complicității la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (19 acte materiale) și a complicității la fals informatic, în formă continuată (19 acte materiale).
Acesta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale din județul Suceava, a emis/dispus emiterea în perioada 09.10.2021–25.01.2023 un număr/a unui număr de 19 avize de însoţire materiale lemnoase, iar după efectuarea transporturilor, avizele nu au fost predate către destinatarii transporturilor, lăsându-le să expire, dându-i astfel posibilitatea primului suspect, consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Suceava – Direcția de Control al Regimului Silvic și Cinegetic, să acceseze în mod ilegal, prin depăşirea limitelor autorizării, aplicaţia SUMAL 2.0 în vederea modificării, fără drept, a status-ului avizelor ca fiind „anulate”, și dându-i de asemenea posibilitatea să modifice, fără drept, în aplicaţia SUMAL 2.0, statusul avizelor în „anulat”, rezultând astfel date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unor consecinţe juridice, statusul de aviz „anulat” arătând în cadrul aplicaţiei că transportul nu a fost efectuat, motiv pentru care cantitatea totală de material lemnos aferentă celor 19 avize, respectiv 687,19 mc, în valoare totală de 574.222,83 lei (fără TVA), a reintrat scriptic în stocul depozitului operatorului economic şi s-a creat o provenienţă ilegală.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
Poziția Gărzii Forestiere Suceava:
„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la angajatul Gărzii Forestiere Suceava, vă comunicăm următoarele:
Garda Forestieră Suceava, împreună cu Serviciul Monitorizare Informatică a Trasabilității Materialului Lemnos în Silvicultură din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, au identificat neconformități cu privire la utilizarea aplicației informatice SUMAL 2.0. Întrucât neconformitățile identificate implicau un utilizator angajat în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar investigarea acestora excedau competențele Gărzii Forestiere Suceava, s-a procedat la sesizarea organelor de cercetare penală, punându-se la dispoziție toate datele și documentele identificate care au legătură cu cauza.
Facem precizarea că Garda Forestieră Suceava, în conformitate cu atribuțiile stabilite de lege, asigură în mod activ și permanent respectarea cadrului legislativ, atât în exteriorul instituției, cât și în interiorul acesteia”, se arată în comunicatul de presă transmis de Garda Forestieră Suceava.
Fotografia are caracter ilustrativ.
: revista floare albastra = blue : de respecta regullle _ principiile statutului de drept _ ceea CE inseamna ca pe relatia paduri ape avem o gandire juridica avansata _ in standard u.e. si n.a.t.o.!* : LA ministerul sanatatii trebuie de asemenea de notat in clar distinctia privat – de stat relationata la insumarea profesii liberale medici , avocati, …cu practicarea in regulamentul ” la consiliul judetean suceava _ imbunatatire drepturi si libertati inclusiv de operare financial bancara asistata profesionist la initiative medicului & in paralel si in serie private idem _ astfel ca e legal a inclusiv performanta financiara din bilantul personal de activitate a unui medic = exact ca la simona halep : clarul de activitate reflectat simplu la registrul comertului in bilantul contabil permits antrepriza de ” medicinal spatiala ” unde _ ca la elon musk _costurile sunt enorme !*: vorbim decided de actualitatea modului in care Isaac newton a formulat dechiderile din fiIzica/ mecanica_ ” principiile filozofiei naturals ” ____ asadar o nous ramura dreptului _ drept civil- penal – jurisprudentia si ” drept spatial „!*: mihai grigore- poet.editor.scientist_9h13’am 17 februarie 2023 :