Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a făcut mai multe precizări în privința acțiunilor de căutare a salvamontistului surprins de avalanșa din Munții Călimani, de vineri, 1 decembrie, întrerupte temporar din cauza condițiilor meteorologice.
„În următoarele zile se vor face verificări în teren strict doar din partea Salvamont Vatra Dornei şi Salvamont Suceava ce vor consta în verificarea condiţiilor de acces în siguranţă spre zonele de căutare, Gura Haitii şi Dornișoara, şi monitorizarea stratului de zăpadă din zona de creastă. În ultimele 48 de ore zăpadă proaspătă căzută la staţia meteorologică Rețitiș este de 25 de cm. Ţinând cont de faptul că în zona staţiei meteo este permanent transport de zăpadă (vânt), stratul nou depus pe versantul nordic al Pietrosului Călimani, zona superioară din Poiană Izvoarelor, depăşeşte 30 – 40 de cm”, a transmis Petru Ariciuc.
Potrivit șefului Salvamont Vatra Dornei, în condiţiile actuale, riscul de producere a unei noi avalanşe pe firul estic al văii este iminent.
„Pe această vale stratul de zăpadă actual este estimat la 1.5 m. Conform prognozei meteorologice, va urma o îmbunătăţire a vremii începând cu data de 6 decembrie. Conform procedurilor în vigoare, vom stabili în perioada următoare modul şi calendarul de desfăşurare a operaţiunilor. Sunt pregătite pentru intervenţia de căutare echipaje profesioniste Salvamont din 6 judeţe”, a mai declarat Petru Ariciuc.
Salvamontiștii avertizează persoanele voluntare care doresc pe cont propriu să execute acțiuni de căutare a victimei în teren să nu intervină în niciun fel, această acțiune putând fi fatală.
Lasa un raspuns