În contextul participării României la CERN, cercetătorii de la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) – Geneva, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul LHCb Collaboration și International Particle Physics Outreach Group, organizează vineri, 17 martie 2023, începând cu ora 09.30, ediția 2023 a LHCb@InternationalMasterclasses, ce își propune popularizarea fizicii și a cercetării științifice în rândul elevilor de liceu.

 Acțiunea, care se desfășoară de-a lungul unei zile, se adresează elevilor de liceu din clasele IX-XII și le permite acestora să ia contact cu mediul de cercetare de la CERN, de pe platforma de cercetare de la Măgurele și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Pe durata acestei zile, elevii vor avea ocazia să asiste la cursuri de particule elementare și să participe la analizarea datelor reale achiziționate în experimentul de energii înalte LHCb. Totodată, ei vor avea șansa să discute rezultatele obținute, prin videoconferință, cu cercetătorii de la CERN, precum și cu alți colegi din centre universitare care sunt parte din programul LHCb@InternationalMasterclasses – Barcelona, Praga, Bologna și Plymouth. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.