Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată de DNA în legătură cu dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Dan Andronic a fost achitat.
Elena Udrea a primit mai multe condamnări pentru spălare de bani și luare de mită. Acestea au fost contopite și a rezultat o pedeapsă de șase ani de închisoare cărora li s-a mai adăugat un spor de doi ani. În total, Udrea va avea de executat opt ani de detenție.
Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție.
Dan Andronic a fost achitat.
Amintim că la ultimul termen din proce, procurorul DNA ceruse pentru Elena Udrea o pedeapsă de până la 12 ani, pentru Ioana Băsescu până la 15 ani, iar în cazul lui Dan Andronic, condamnare cu executare.
Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă. Prima sa apariție publică după întoarcerea în țară a fost în 12 septembrie 2019, la Curtea de Apel București, în acest proces.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).
În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.
Lasa un raspuns