Elevii de gimnaziu din comuna suceveană Vama se implică activ în comunitate și sunt un exemplu de urmat de către cei din jur. Timp de o săptămână, elevii claselor V -VIII ai Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” din Vama, coordonați de cadrele didactice, au ecologizat comuna, reușind să adune nu mai puțin de 27.503 pet-uri ce erau aruncate la voia întâmplării pe raza satelor lor. Astfel, aceștia au luat parte la concursul cu premii „Adună pet-uri, salvează mediul și câștigă!”, organizat de Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama în parteneriat cu Primăria.
Primarul comunei Vama, Nicolai Baltag, apreciază efortul copiilor de a menține localitatea curată, subliniind că Primăria a pregătit premii pentru a le recompensa munca.
„Îi apreciez pe elevi pentru că protejează mediul înconjurător și se implică activ în comunitatea noastră. Exemplul lor trebuie urmat de către toți cetățenii. Primăria Vama sprijină demersul școlii și asigură suportul necondiționat în toate acțiunile desfășurate de către elevi și profesori”, a declarat primarul comunei Vama, Nicolai Baltag.
De cealaltă parte, directorul unității școlare, prof. Bogdan Faraon, a declarat că pet-urile colectate au fost zdrobite pentru a putea reduce volumul acestora și au fost puse în peste 600 de saci menajeri mari pe care unitatea administrativ teritorială i-a asigurat.
„Zilnic, începând de pe data de 7 aprilie și până pe 14 aprilie, după finalizarea orelor de curs, elevii au adunat pet-uri aruncate pe domeniul public al comunei Vama. Astfel de acțiuni au mai avut loc și în trecut, însă pandemia le-a pus pe pauză. Noi vom mai organiza acțiuni de ecologizare trimestrial astfel încât mediul înconjurător să fie protejat”, a declarat prof. Bogdan Faraon, directorul Școlii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” Vama.
Prof. Faraon a subliniat că a fost făcut și un clasament al claselor, iar în funcție de acesta, elevii vor fi premiați de către Primăria Vama cu excursii. Astfel, clasele care s-au situat pe primele două locuri vor merge într-o excursie la Piatra Neamț, iar elevii care s-au clasat pe locul al III-lea vor face o drumeție la Rădăuți și Suceava. Totodată, locul al IV-lea va fi recompensat cu o excursie la Vatra Dornei, în timp ce celelalte cinci clase vor vizita obiectivele turistice din Gura Humorului și Voroneț.
Trebuie precizat că elevii clasați pe locul I au reușit să adune 5.273 de pet-uri, cei de pe locul al doilea – 5.210 pet-uri, cei de pe locul III – 4.883 de pet-uri, iar cei de pe locul IV- 3.363.
„Îi felicit pe elevi pentru implicarea civică, iar prin astfel de acțiuni sperăm ca populația să conștientizeze cât de importantă este protejarea mediului și să depoziteze deșeurile corespunzător. De asemenea, vreau să transmit mulțumiri administrației publice locale care, negreșit, ne sprijină inițiativele și este alături de școala noastră, precum și cadrelor didactice care s-au implicat activ în această acțiune”, a conchis directorul Bogdan Faraon.
Lasa un raspuns