Începând de luni, vor putea merge la școală fizic toți elevii din localităţile în care rata de infectare este sub trei la mia de locuitori, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului, a anunțat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat joi, într-o intervenție televizată, că școlile din localitățile cu o rată de incidență a cazurilor de COVID sub 3 la mie vor putea funcționa cu prezență fizică, fără a mai exista condiția vaccinării a 60 la sută din personalul didactic.
Ministrul a precizat, conform Digi24, că în acest sens este în pregătire o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care se va modifica ordinul comun anterior al Ministerelor Educației și Sănătății.
Ministrul Educației a precizat că ziua de vineri va fi cea de referință pentru stabilirea ratei de incidență.
Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, 1.724 de localităţi din România, din 18 județe, au rata de infectare sub 3 la mie.
El a mai spus că în ceea ce-i privește pe elevi, 33 la sută dintre cei eligibili s-au vaccinat. Este vorba de 117.000 de copii cu vârste între 12 și 16 ani și pste 290.000 de elevi cu vârsta mai mare de 16 ani.
Lasa un raspuns