La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă implementarea proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981, în valoare de 6.845.959,60 lei, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Liderul de proiect este Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea „Danubius” din Galați, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și SIVECO ROMÂNIA S.A București.
Durata proiectului este de 24 de luni (28 mai 2019 – 27 iulie 2021).
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă combaterea abandonului universitar și creșterea atractivității învățământului terțiar în cadrul a 5 universități partenere din regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est și Sud-Vest Oltenia prin intermediul unui pachet complex de acțiuni care vizează perfecționarea profesională a personalului didactic în scopul furnizării programelor de studii prin metode moderne de predare-învățare, dar și în scopul dezvoltării unor oferte educaționale cu grad ridicat de inovare și cu o importantă componentă aplicativă, urmată de elaborarea a 5 cursuri complementare programelor de licență axate pe formarea de competențe antreprenoriale și finalizată cu furnizarea unor noi oferte educaționale, împreună cu măsuri de atragere și fidelizare a tinerilor defavorizați în programele de studii terțiare universitare.
Grupul țintă al proiectului include: 83 de profesori, care vor dobândi competențe profesionale adaptate sistemelor moderne de educație și vor fi mai pregătiți să-și îndeplinească rolul social; 441 de studenți, care vor absolvi învățământul terțiar universitar cu un bagaj de cunoștințe, aptitudini și competențe care să le permită angajarea într-o activitate economică antreprenorială și care vor fi sprijiniți să finalizeze programul de studii la care au fost înscriși (din care 331 persoane vor aparține categoriilor netradiționali/din mediul rural/de etnie roma/CES); 250 de elevi, cu accent pe cei din mediul rural, care vor fi informați despre beneficiile continuării studiilor în învățământul terțiar universitar.
În această etapă de implementare s-a constituit un grup țintă format din 78 de cadre didactice angajate în cadrul universităților partenere. Cadrele didactice au participat la un curs de perfecționare profesională pentru personalul didactic din învățământul terțiar universitar având ca principal scop dezvoltarea și actualizarea permanentă a competențelor didactice specifice și corelarea metodelor didactice moderne cu educația antreprenorială.
De asemenea, la nivelul celor 5 universități partenere, se continuă activitatea de pilotare a cursurilor de antreprenoriat cu importantă componentă aplicativă oferită studenților sub forma unor oferte educaționale complementare programelor de studii. În această etapă de implementare s-a constituit un grup țintă format din 320 de studenți din anii terminali ai ciclului de studii de licență, din care 268 de studenți fac parte din grupuri vulnerabile (din mediul rural, studenți netradiționali și populația roma). Studenții selectați și înscriși în grupul țintă de la cele 5 universități partenere participă la pilotarea ofertelor educaționale pentru formarea competențelor antreprenoriale. Studenții care fac parte din categoriile defavorizate beneficiază de măsuri suplimentare de sprijin constând în sesiuni de consiliere profesională personalizată și sunt sprijiniți prin acordarea unui stimulent financiar tip bursă ”STUDENT ANTREPRENOR”, in valoare de 300 de lei timp de 6 luni, pentru finalizarea programului de studii la care au fost înscriși.
În această perioadă de implementare a proiectului, continuă activitatea de înscriere în grupul țintă format din elevi din mediul rural. Elevii vor participa la campanii de conștientizare privind beneficiile continuării studiilor în învățământul terțiar universitar, vor fi informați despre pilotarea cursului de antreprenoriat organizat în cadrul proiectului și vor primi un pachet cu materiale de promovare cu detalii despre admiterea în învățământul universitar.
Activitatea de informare și publicitate în cadrul proiectului urmărește respectarea cerințelor minime de vizibilitate ale proiectului prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală, atât în ceea ce privește materialele de informare și publicitate, cât și obiectele de inventar achiziționate în cadrul proiectului din fondurile FSE. Pentru mai multe informații referitoare la activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981, accesați pagina web dedicată proiectului proform.usv.ro.
Lasa un raspuns