Schimbări în Codul Rutier. Din cauza numărului mare de accidente în care sunt implicați motociliști, polițiștii vor să înăsprească examenul de permis. Practic, ministerul de Interne propune ca examenul să fie filmat, exact cum se întâmplă acum la examenul auto. Instructorii sunt și ei de acord și spun că astfel scăpăm de cei care ajung să conducă pe două roți, deși nu stăpânesc motocicleta, potrivit digi24.
România este printre țările cu cele mai multe accidente rutiere în care sunt implicați motocicliști. O dată la trei zile un motociclist moare pe șoselele de la noi. Soluția găsită de ministerul de Interne este filmarea probei prin care oamenii primesc permisul pentru condus pe două roți.
Leonard Lupu, ofițer în cadrul Direcției de Permise: Mijlocul tehnic există, se va monta pe mașina în care va sta examinatorul și acest mijloc tehnic va înregistra atât audio cât și video, se vor înregistra comenzile pe care examinatorul le dă și vom vedea dacă cel examinat execută comenzile. Toate filmările vor rămâne în serverele Poliției, iar în cazul în care cineva depune o plângere împotriva unui agent, atunci imaginile vor fi verificate.
Leonard Lupu, ofițer în cadrul Direcției de Permise: Putem dovedi în cazul în care ni se va solicita acest lucru chiar de către instanță, dar și pentru cetățeni, se va stabili legalitatea susținerii probei. Dacă legea intră în vigoare, proba din poligon nu o să fie filmată. Politiștii vor veni aici fără camere video. La proba traseului, instructorul va ramâne în spate și ii va spune cursantului toate informațiile primite de la polițist. Instructorii spun că noua lege este binevenită, pentru că va scădea numărul motocicliștilor care primesc permisul cu ajutor în timpul examenului.
Andrei Ion – instructor: Eu nu sunt de acord cu ajutorul instructorului către elev, deoarece acel elev își riscă viața pe șosea, dacă pleacă din școală fără anumite cunoștințe. De aceea sunt atâtea accidente. instructorul ajută elevul. Se bucură că au categoria A pe permis și atunci se duc pe stradă, adrenalina crește, nu mai sunt conștienți de ceea ce fac. Guvernul urmează să stabilească dacă introduce noile schimbări. Modificările ar putea să intre în vigoare chiar de luna viitoare, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns