O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci, conform art. 27, alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii republicat

În acest sens, angajatorul are obligația să asigure accesul candidaților/salariaților la serviciul medical de medicină a muncii, astfel cum prevede art. 186 din Codul muncii.

Medicul de medicina muncii asigură controlul medical al salariaților atât la angajarea în muncă, cât și pe durata executării contractului individual de muncă. Acesta evaluează aptitudinea pentru munca în relație cu starea de sănătate și promovează adaptarea muncii la posibilitățile angajaților.

Contractul individual de muncă încheiat în lipsa unui certificat medical, respectiv fără avizul medicului de medicina muncii, atrage după sine nulitatea contractului de muncă.

Nulitatea prevăzută de Codul muncii nu este remediabilă, nemaiputând fi acoperită prin prezentarea certificatului medical ulterior încheierii contractului de muncă.

Angajatorul este obligat, potrivit prevederilor art. 7 din HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, să asigure fondurile și condițiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătății salariaților.

Medicul specialist de medicina muncii, în baza fișei de solicitare a examenului medical la angajare, fișei de identificare a factorilor de risc profesional, dosarului medical și a examenelor medicale efectuate, completează fișa de aptitudine cu concluzia examenului medical la angajare.

O persoana este considerata apta din punct de vedere medical daca aceasta poate desfasura activitatea la locul de munca, in profesia/functia pentru care se solicita examenul medical.

Potrivit art. 27, alin. (4) din Codul muncii, la angajare este interzisă solicitarea testelor de graviditate. În acest sens, certificatul medical emis de medicul de medicina muncii nu trebuie să conțină informații cu privire la starea de graviditate, acest lucru putând constitui un impediment în procesul de angajare.

Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverința/scrisoarea medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat.

Fișa de aptitudine care finalizează examenul medical la angajarea în muncă se completează numai de către medicul de medicina muncii, în două exemplare, unul pentru angajator și celălalt pentru angajat.

Potrivit Codului muncii, angajatorii pot fi sancționați contravențional cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei, în cazul în care încadrează în muncă persoane fără un examen medical în prealabil și fără avizul medicului de medicina muncii, cu privire la capacitatea persoanei de a presta activitatea. Angajatorul are obligația să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic.

Nerespectarea acestei obligații de către angajator constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 4 mii la 8 mii de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.