Sunt tineri, sunt ambițioși și, foarte important, „FAC O ALTFEL DE POLITICĂ”: acestea au fost calitățile pe care PMP Suceava și le-a atribuit în discursurile publice.
Realitatea dovedește însă că PMP Suceava face gafe pe care greu și le permit chiar marile partide.
Drept dovadă, după încheierea alegerilor locale, în partid au început să apară mai multe informații necunoscute pentru unii dintre pmp-iști.
Cea mai recentă se referă la faptul că PMP Suceava ar fi sponsorizat pliante pentru un candidat din județul Botoșani. Întrucât informația a ajuns la cei din echipa PMP din teritoriu, oamenii au ajuns să răbufnească.
„Ne-ajunge cât ne-au luat de proști. De acum vom începe să spunem tot ce știm, asta până când ne vom aduna și vom veni la partid pentru a primi toate explicațiile. Încă puțin…”, a spus unul dintre cei care sunt parte din Echipa PMP din județ.
Oamenii au dat de un pliant COMANDAT DE PMP SUCEAVA pentru un candidat din localitatea Bălușeni, județul Botoșani.
Emil Sidor, candidat PMP în județul vecin, ar fi beneficiat de 1000 de EXEMPLARE la pliantul său de campanie, PLĂTITE ȘI COMANDATE de PMP Suceava, detalii ce reies chiar de pe materialul electoral.
Un semn de întrebare l-a ridicat chiar candidatul care a postat pe o pagină de socializare, cu câteva zile înainte de alegeri, pliantul, dar a decupat partea fotografiei care arăta cine a comandat pliantul, adică PMP Suceava.
Numele candidatului nu este nici el întâmplător: în speță se face vorbire de tatăl candidatului la Camera Deputaților și consilier local al Municipiului Suceava, Anca Sidor și al candidatului la Senatul României și consilier județean, Cristian Sidor.
Dovadă că nici pliantele sponsorizate de PMP Suceava nu l-au ajutat prea mult pe candidat este și numărul de voturi obținut: 31.
Cu toate acestea, se impun și câteva întrebări pentru președintele PMP Suceava, aflat în autoizolare, cu timp generos de răspuns:
1: PMP Suceava a plătit pliante pentru un candidat din BOTOȘANI?
2: PMP Suceava a mai făcut și alte acțiuni pe care legea nu le permite?
3: PMP Suceava intenționează să sponsorizeze și alte filiale din regiunea Moldovei?
Domnul Andronache, aceasta figura macabră a politicii sucevene, ne-a lamurit intru totul. Numai când îl vezi cum se gudura pe lângă Ancutelul te ia jalea. Nimic nu e ce pare. După ce l a trimis Lungu la împăturit șervețele, Andronache s-a supărat, și a luat jucăriile, pe Ancuța la subraț și vrea la capitala. Prosti cei ce or sa pună stampila pe așa ceva.
Si asta e doar o parte din multele ce le-a facut Anca. Cu cat veti cerceta mai mult, cu atat veti descoperi mai multe. Ma mir cum cei din partid inca ii mai suporta. Sunt curios cum se simt membrii din partid cand observa si ei ca au fost luati de prostii de Sidor si de Andronache.
Cum vor merge consilierii locali din comune impreuna cu Sidor si cu Andronache pe teren? Cum sa ii mai ajute si sa le faca si campanie? Eventual, sa le mai dea si niste banuti (%).
Si Traian Basescu a pus-o pe ficasa la europarlamentare .. dar a pus-o candidat independent. La Suceava, fratii Sidor sunt ambii candidati. Unul senator, altul deputat. Oare in acest PMP nu mai sunt oameni valorosi si cu caracter care sa fi candidat? Chiar asa sec si pe fata se face lista?
DEMNITATE! Atat sper sa le mai fi ramas celor din PMP. Demisia de onoare din partea fratilor Sidor si din partea lui Andronache. Mai bine acum, decat mai incolo. Mai bine in libertate, decat …. (glumesc) !
Vai de ei saracii bogati!