Marius Obreja, senator PNL și vicepreședinte al Senatului, a declarat pentru PSnews.ro, că vor schimba majoritatea în Senat la primul pas greșit pe care îl vor face adversarii politici.
„La primul pas greşit pe care-l fac adeversarii politici (n.r.: vor schimba majoritatea la Senat). Noi îi privim cum domnii privesc doamnele pe tocuri din spate, când merg. Câteodată mai calcă greşit dacă au tocuri înalte”, a transmis Marius Obreja.
Totodată, Marius Obreja a punctat că sunt foarte aproape să obțină majoritatea în Senat, la câteva voturi.
Întrebat dacă Vasile Blaga este o variantă pentru funcția de președinte al Senatului, senatorul liberal a declarat că da, că varianta Vasile Blaga este una fezabilă.
„Domnul Blaga e o variantă fezabilă”, a precizat Marius Obreja.
Lasa un raspuns