Marți, 26 septembrie, pompierii militari suceveni au organizat un exerciţiu de amploare în domeniul situaţiilor de urgenţă cu tema „Intervenţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Suceava împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Bucovina» al judeţului Suceava şi celelalte instituţii cu funcţii de sprijin, pentru salvarea persoanelor şi limitarea efectelor negative produse de un cutremur, urmat de incendiu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Suceava şi a Planului Alb al obiectivului”.


Scenariul exerciţiului a presupus intervenţia în cazul producerii unui cutremur de pământ, în jurul orei 10:00, care s-a resimțit puternic în municipiul Suceava, iar în interiorul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, seismul s-a soldat cu efecte negative asupra pacienţilor, personalului medical şi clădirii spitalului.

Astfel, potrivit scenariului exercițiului, în interiorul clădirii spitalului, respectiv în zona extinsă nou construită, s-au prăbuşit elemente de construcţie şi a izbucnit un incendiu. Mai multe persoane au rămas blocate în interior, dar şi pe acoperişul clădirii spitalului. Cele din urmă, au necesitat evacuare de urgenţă cu elicopterul, deoarece scările interioare între ultimele două etaje au devenit impracticabile, iar liftul s-a defectat ca urmare a manifestării seismului. Ulterior, la 112, dispeceratul comun ISU-SAJ a fost anunţat despre o urgenţă internă cu privire la creşteri peste limitele admise a nivelului de radioactivitate produse la Laboratorul Radiologic, respectiv locul de amplasare a aparatului computer-tomograf.


Şeful ISU Suceava, general de brigadă Ion Burlui, a declarat că alegerea Spitalului Județean Suceava pentru desfășurarea acestui exercițiu nu a fost întâmplătoare.
Ne-am propus să organizăm acest exercițiu într-o instituție cu risc maxim, din punctul nostru de vedere, dat fiind faptul că vorbim de un număr mare de persoane care pot fi afectate, persoane care din start sunt puse în imposibilitatea de a se evacua singure. Nu întâmplător, când ne-am gândit să alegem un obiectiv, ne-am gândit la Spitalul Județean Suceava, pentru că este unitatea spitalicească cu cel mai mare număr de paturi și este unitatea spitalicească din județ care este cel mai mult solicitată. Dat fiind numărul de victime pe care l-am luat în considerare, în jur de 50, a trebuit ca la fața locului să aducem mai multe resurse, atât din județul Suceava, cât și de la Iași. Activitatea a fost tratată cu maximă responsabilitate din partea tuturor factorilor de decizie”, a declarat Ion Burlui.
Mirela Adomnicăi, prefectul județului Suceava, în calitate de președinte al Comitetului pentru Situații de Urgență, s-a declarat mulțumită de exercițiul tactic.
Mă bucur că s-a organizat pentru că, și în contextul fenomenelor meteorologice mai deosebite din ultima perioadă și care se repetă din ce în ce mai des, am ajuns la concluzia că, în primul rând trebuie să lucrăm în ceea ce privește comportamentul populației civile în asemenea situații de urgență. De asemenea, am testat și am reușit să ajungem la o serie de concluzii în ceea ce privește capacitatea noastră de coordonare și intervenții în situații de urgență pentru toate structurile operative care au intervenit astăzi”, a declarat Mirela Adomnicăi.

În desfăşurarea exerciţiului au fost angrenate în jur de 250 de persoane de la toate structurile implicate. Pompierii militari au intervenit cu: 16 autospeciale cu apă şi spumă şi de primă intervenţie, inclusiv echipajul chinologic, cu câinele pompier de căutare/salvare Olly;  2 autoscări (o autoplatformă şi o autoscară mecanică); o autospecială de intervenţii la accidente colective şi calamităţi; o autospecială CBRN (chimic-biologic-radiologic-nuclear); o autospecială cu modul multi-risc; 5 ambulanţe (3 B2, una C1 şi una ATPVM – autospecială transport personal şi victime multiple); 2 posturi medicale avansate (corturile); o dronă. Militarii au fost sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Dintre obiectivele propuse în cadrul pregătirii prin acest exerciţiu, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, enumerăm: verificarea sistemului de alarmare/alertare la nivelul municipiului Suceava şi aducerea la cunoştinţa populaţiei a principalelor măsuri de protecţie şi de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă determinate de cutremure de pământ, perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative în situaţii de urgenţă, precum şi verificarea modului de colaborare şi cooperare a tuturor structurilor implicate – personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, angajat al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava; Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava; Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava; Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava; Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava; Direcţia de Sănătate Publică judeţeană Suceava; Primăria municipiului Suceava, respectiv Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Locală; Inspectoratul de Stat în Construcţii Suceava, Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatului Judeţean Suceava, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava; DELGAZ-GRID Suceava, ACET Suceava; Crucea Roşie – Filiala Suceava; Operatori economici cu funcţii de sprijin din municipiul Suceava; Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Strudza” al judeţului Iaşi; Serviciul de Medicină Legală şi reprezentanţi ai Mass-Media.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.