Ca în fiecare an, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava se bucură să marcheze, printr-un eveniment special, absolvirea seriilor de elevi cu specializările specifice artelor vizuale.

Astfel, miercuri, 14 mai, orele 17.00, în cadrul City Gallery din Shopping City Suceava, va avea loc vernisajul „Expo Art Absolvent 2014”. În seria anului 2014, pe lângă absolvenţii claselor de arhitectură şi de arte plastice şi decorative, se înscriu în premieră naţională şi cei ai secţiei de conservare restaurare bunuri culturale.

„Sperăm astfel să oferim vieţii culturale sucevene o imagine mai clară a ofertei educaţionale dezvoltată în şcoala noastră. Sub atenta coordonare a profesorilor, arhitecţi, artişti profesionişti consacraţi şi experţi în conservare restaurare din cadrul Centrului Zonal de Conservare şi Restaurare Suceava, absolvenţii noştri demonstrează o bună cunoaştere a tehnicilor specifice temelor propuse, a noţiunilor de limbaj plastic sau specific domeniului de referinţă, creativitate şi curaj în selectarea informaţiilor vizuale, pentru transmiterea mesajului artistic sau a celui specializat”, au declarat reprezentanții Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Lucrările expuse aparţin unui număr de aproximativ 50 de elevi, aparţinând celor trei direcţii ocupaţionale menţionate mai sus, în diferite modalităţi plastice de realizare: machetare, proiectare, pictură în ulei, tempera, poster demonstrativ, machete tehnologice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.