Vineri, 15 ianuarie 2021, Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează expoziția de carte „Manuscrisele eminesciene”, în Holul Central al Corpului E, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Vor fi expuse, pentru prima dată la Suceava, 37 de volume care conțin 47 de caiete manuscrise eminesciene (ediția facsimilată), împreună cu 20 de CD-uri. Reamintim faptul că fondul de carte al Bibliotecii USV s-a îmbogățit, la inițiativa prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, cu această donație din partea Bibliotecii Academiei Române, la începutul acestui an universitar.
Expoziția mai conține o serie de lucrări din opera eminesciană menite să prezinte publicului universalitatea Poetului, menționând aici traduceri din poezia lui Eminescu în limbile germană, franceză, engleză, rusă, spaniolă, latină și arabă, aflate în colecțiile speciale ale Bibliotecii USV.
Pe tot parcursul expoziției (orele 10.00 – 16.00), se vor derula imagini de la primirea acestei donații în Biblioteca USV. De asemenea, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu va vorbi despre importanța manuscriselor eminesciene pentru cultura română.
Expoziția este realizată de bibliotecar Despina Doina Rotaru.
Lasa un raspuns