Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”din Suceava găzduiește, în perioada 28-30 iunie 2017, o manifestare științifică studențească de prestigiu. 

Este vorba de faza finală a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, ediția 2017. Această competiție, organizată anual, începând cu anul 2006, reunește studenți de la toate facultățile de economie din România, într-o întrecere a minților inteligente și inovative. Concursul constă în elaborarea unei lucrări științifice și prezentarea ei în plen, în față comisiei de jurizare și a celorlalți  competitori.

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică este pentru a treia oară gazdă a acestei competiții, organizată în parteneriat cu AFER – Asociația Facultăților de Economie din România, ceea ce arată atât capacitatea facultății sucevene de a gestiona evenimente de această anvergură, cât și încrederea pe care AFER o acordă acestui parteneriat.

Concursul se va desfășura pe două nivele de studiu – licență și masterat – urmând să fie prezentate și evaluate 32 de lucrări elaborate de studenții de la licență și 21 de lucrări de studenții de la masterat. Pentru fiecare nivel se vor acorda: Marele premiu, câte un premiu special din partea sponsorului CECCAR Filiala Suceava, trei premii speciale pe domenii și mențiuni, vouchere pentru stagii de practică, cărți.

Ediția din acest an a Olimpiadei Naționale Economiștilor în Formare se bucură de o participare numeroasă, fiind înregistrați 92 de studenți, care reprezintă 18 universități românești,a căror ofertă educațională include programe de studii în domeniul economic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.