O femeie de 62 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie, din municipiul Vatra Dornei, miercuri, 29 iunie, în jurul orei 13:00, a surprins şi accidentat ușor o femeie de 59 de ani, din localitate, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.