Sâmbătă, 22 august, la ora 12.45, în timp ce conducea autoturismul pe D.J.208U, pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, un localnic de 20 de ani a accidentat o femeie de 24 de ani din comuna Voitinel, angajată în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.

Potrivit IPJ Suceava, în urma impactului femeia de 24 ani a fost rănită uşor fiind transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.