Directorul Spitalului Judeţean Slobozia susține că medicii se confruntă cu un nou fenomen: nemulţumirile rudelor celor decedaţi de COVID. Aparţinătorii îşi revarsă furia şi neputinţa pe personalul medical după moartea rudelor, dar deși știu că aceștia sufereau de comorbidități nu au încercat să-i convingă să se vaccineze.

Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia, Liviu Patrichi, susţine că medicii din această unitate medicală se confruntă cu un val de nemulţumiri din partea aparţinătorilor celor care mor din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, deşi majoritatea celor care decedează din cauza COVID nu sunt vaccinaţi. „Vorbim de aparţinătorii care trec prin momente grele la decesul unei rude, dar care nu-şi explică de ce mai bine de 7 luni de zile, deşi ştiau că părinţii sau fraţii, surorile sufereau de comorbidităţi, nu au încercat să-i convingă să ia decizia corectă, cea a vaccinării. Şi evident, când trec prin momente grele îşi revarsă furia şi neputinţa pe personalul medical”, afirmă el, potrivit news.ro.

Conform managerului Spitalului Judeţean Slobozia, Liviu Patrichi, circa 92-95 la sută dintre bolnavii care ajung cu COVID în acest spital sunt nevaccinaţi, iar mulţi ajung foarte târziu după ce se testează acasă şi se tratează aşa cum consideră, fără a informa Direcţia de Sănătate Publică şi fără a cere o schema de tratament medicului de familie. Pe de altă parte, managerul SJU Slobozia a atras atenţia asupra unui fenomen căruia medicii trebuie să-i facă faţă, acela al nemulţumirilor şi revoltei aparţinătorilor persoanelor care mor de COVID.

Rudele își revarsă furia pe personalul medical

„Toţi pacienţii care ajung la spital şi sunt în stare gravă regretă situaţia în care au ajuns, pentru lipsa lor de discernământ în momentul în care au decis sau au amânat momentul vaccinării. Din păcate, începem să realizăm că avem un alt fenomen – al aparţinătorilor, care sunt nemulţumiţi. În general, vorbim de aparţinătorii care trec prin momente grele la decesul unei rude, dar care nu-şi explică de ce mai bine de 7 luni de zile, deşi ştiau că părinţii sau fraţii, surorile sufereau de comorbidităţi, nu au încercat să-i convingă să ia decizia corectă, cea a vaccinării. Şi evident, când trec prin momente grele îşi revarsă furia şi neputinţa pe personalul medical. Încercăm să fim cât de mult empatici cu dânşii, dar le atragem atenţia că acest lucru putea fi făcut mai devreme, să ia decizia corectă, să-i protejeze pe cei dragi. Acesta e îndemnul pe care îl am de acum încolo: protejaţi-i pe cei de alături, sfătuiţi-i să se vaccineze„, a declarat Liviu Patrichi.

În Spitalul Slobozia, nu mai sunt locuri pentru bolnavii Covid, de mai multe zile.

Spitalele sufocate de pacienţi rămân și fără medicamente. Medicii tratează bolnavii Covid pe modelul „primul venit, primul servit”

În spitalele sufocate de pacienţii infectaţi şi stocurile de medicamente esenţiale în lupta COVID se epuizează. Medicii spun că au ajuns să trateze pe principiul „primul venit, primul servit” şi declară că o parte dintre bolnavi ar fi putut avea altă soartă dacă am fi avut tratament. La Institutul Matei Balş sunt internaţi mai mulţi bolnavi decât numărul de paturi avizate. Toată camera de gardă a fost transformată în secţie COVID. Din când în când, medicii ies din camera de gardă şi consultă bolnavii în ambulanţe. Consumul de oxigen în spitalele COVID împing la limită infrastructura. La Balş, se foloseau înainte de pandemie 3.000 de litri de oxigen lichid pe lună. Acum se ajunge la 150 de mii de litri de oxigen pe lună. Va fi însă şi mai rău.

La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii cu COVID

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, joi, că, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii cu COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. „În data de 21 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1675 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 370 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 146 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

1.815 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. „La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2. Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, a arătat sursa citată.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19. 20.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi în spitale

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19, peste 3.000 fiind în Bucureşti, şi au fost raportate 448 decese. Aproape 20.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi în spital, 1.815 fiind la ATI. De asemenea, din totalul pacienţilor internaţi, 476 sunt copii, iar 45 dintre ei la ATI.

”Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.288.761 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, anunţă autorităţile, relatează observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.