Cinci şcoli de teatru din ţară (Bucureşti, Sibiu, Cluj, Târgu-Mureş, Iaşi), patru şcoli de teatru de peste hotare (Anglia, Polonia, Ungaria, Republica Moldova), workshop-uri, conferinţe –toate sunt reunite în jurul noţiunii de laborator teatral şi de respect pentru valorile europene, în cadrul primei ediţii a festivalului de teatru organizat în perioada 5-12 iulie, în Suceava.

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru de la Suceava este organizat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, alături de Consiliul Județean Suceava prin Muzeul Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Institutul Cultural Român. Parteneri ai evenimentului sunt Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni și Teatrul ”George Ciprian” din Buzău. Obiectivul organizatorilor este de a oferi tinerilor absolvenţi ai școlilor de teatru oportunitatea de a se cunoaște ca membrii ai aceleiași generații, în contextul în care metodele de predare şi abordările sunt diferite.

Fiecare şcoală de teatru propune în programul festivalului câte un spectacol reprezentativ pentru metoda pedagogică pe care o promovează. Organizatorii festivalului speră ca workshop-urile în care tinerii actori lucrează împreună și conferințele la care asistă să pună bazele unor colaborări viitoare. Publicul sucevean are ocazia să participe și la câteva întâlniri cu apreciați actori români de teatru și film.

Festivalul se desfășoară atât în Suceava, cât și în orașele Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc. În aceste locuri încărcate de istorie, se deschide ediția I a Festivalului, încercându-se imaginarea istoriei viitoare a teatrului.

„Reputat ca meserie colectivă, teatrul generează solidaritate atât pe scenă, cât și în sală. Solidaritatea în breaslă provine din înțelegerea angajamentului necondiționat cu care cei de pe scenă își însuflețesc acțiunile. În sală, solidaritatea se naște din admirația curajului cu care actorii sunt capabili să-și trăiască sentimentele, în răstimpul celor două ore de spectacol. La sfârșitul unei reprezentații avem în sală membrii aceleiași familii, dispuși să se iubescă și să se îngăduie cu înțelegere. Un festival amplifică această experiență benefică și atunci când participanții sunt tineri artiști, putem spune că forța de impact a fenomenului se triplează. La temperatura entuziasmului lor, diferențele de orice natură ar fi, se transformă din obstacole în punți de comunicare. Timp de o săptămână, în Suceava, o sută de tineri artiști din țară și din Europa vor încerca să intre în rezonanță cu oamenii locului, să-și prezinte spectacolele, să se cunoască și să se recunoască drept membrii unei generații capabile să construiască un edificiu cultural comun bătrânului continent european. Sperăm ca în acest loc încărcat cu istorie să imaginăm istoria teatrului de mâine”, a declarat directorul festivalului, conf. univ. dr. Paul Chiribuţă.

fist 1 fist 2 fist3

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.