Cele mai importante şcoli de teatru din România, dar şi 4 şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic îşi vor prezenta cele mai reprezentative producţii în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru (FIST) ce se va desfăşura la Suceava, în perioada 4-11 iulie 2016. În acest an vor fi două spaţii de desfăşurare a evenimentului: Teatrul „Matei Vişniec” şi Auditorium „Joseph Schmidt”, iar toate evenimentele sunt cu intrare liberă.
Motivul pentru care la festival sunt invitate şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic este acela că festivalul îşi doreşte să reprezinte un punct de plecare pentru proiecte realizate la nivel internaţional, pornind de la întâlnirile şcolilor de teatru de la Suceava.
Anul acesta ne-am orientat către şcolile care vin din spaţiul est-european, balcanic, pentru că ne dorim că acesta să fie un punct de plecare pentru proiecte construite la nivel european. Cred că asta va fi direcţia pe care acest festival ar trebui să se dezvolte în viitor” – Paul Chiribuță, directorul FIST
Universitatea de Arte Târgu Mureş – Facultatea de Arte, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Teatru, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de Teatru, Universitatea din Craiova, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune şi Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi – Facultatea de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru sunt invitatele ediţiei cu numărul 3 a festivalului.
Acestora li se adaugă patru şcoli de teatru din Europa de Est şi spaţiul balcanic: Academia de Muzică şi Arte Plastice Chişinău, Republica Moldova, Şcoala de Film Lodz, Polonia, Universitatea de Arte Bratislava, Slovacia, Academia Naţională de Teatru şi Film Sofia, Bulgaria.
Evenimentul este organizat de către Asociaţia FIST şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Suceava, Institutului Cultural Român, Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi al Iulius Mall Suceava.
Lasa un raspuns