În perioada 26 – 28 iulie, la Monumentul Eroilor de la Măgura Mare și la Casa de Cultură „Elisei Todașcă” din Poiana Stampei se vor desfășura mai multe evenimente care fac parte din cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național „Flori de pe Dorna”.

Potrivit organizatorilor, încă de la prima editie, Festivalul Național , „Flori de pe Dorna’’ a avut drept scop păstrarea și promovarea tradițiilor folclorice și gastronomice, atragerea unui public cât mai numeros și diversificat, din care să facă parte și turiștii aflați în tranzit prin localitate, care să beneficieze de o prezentare a unui program turistic tradițional specific Bucovinei, Zonei Dornelor, cât mai variat și mai atractiv, un prilej de a sărbători comuna și cetățenii săi și nu în ultimul rând de a promova imaginea localității și obiectivele turistice locale.

„Prin implicarea Primăriei si a Consiliului Local Poiana Stampei, a agenților economici, a harnicelor și talentatelor gospodine și dăruirea oamenilor inimoși din comuna noastră, dar și prin programul diversificat oferit, ne putem mândri cu faptul că an de an la acest important eveniment participă tot mai mulți vizitatori. Dacă în anul 2000 numărul de participanți, atât din țară, cât și din străinătate, a fost de aproximativ 1000, anul acesta ne așteptăm ca în cele două zile dedicate evenimentului să participe peste 5000 de persoane, locuitori ai comunei, din comunele învecinate, turiști aflați în Stațiunea Balneoclimaterică Vatra Dornei, dar și foarte mulți turiști care ne tranzitează localitatea”, a declarat primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluț Mezdrea.

Ținând cont de promovarea facută până acum prin toate mijloacele și de succesul avut în fiecare an cu acest Festival, Primăria comunei Poiana Stampei își dorește ca în acest an să ridice standardul de calitate a acestui eveniment și să promoveze imaginea turistică a comunei, a tradițiilor culturale și a obiceiurilor populare prin toate mijloace posibile inclusiv prin intermediul Autorității Naționale pentru Turism.

Creșterea atractivității și vizibilității comunei Poiana Stampei ca destinație cu potențial turistic și cultural este un alt efect ce va fi obținut și în urma organizării de evenimente culturale cu caracter de repetabilitate cum este și cel menționat mai sus.

Între obiectivele evenimentului se numără și păstrarea și promovarea folclorului, a datinilor și obiceiurilor specifice poporului român, dezvoltarea sentimentului de apartenență la neam, prin cultivarea tradițiilor strămoșești, precum și creșterea capacității de comunicare și exprimare artistică a grupului țintă prin promovarea și cunoașterea valorilor culturii populare tradiționale.

Prin organizarea acestui eveniment se urmărește promovarea comunei Poiana Stampei și a atracțiilor turistice existente, promovarea și valorificarea artei meșterilor populari din zonă, prin organizarea unui târg al meșterilor populari în paralel cu Festivalul, scoaterea în evidență a portului popular autentic și nepătat, în mod special a ,,Bundiței de Poiana Stampei’’, păstrarea obiceiurilor și ritualurilor străvechi, a graiului vorbit de oamenii locului, prin repertoriul ansamblurilor folclorice din localitățile comunei și a celor învecinate, simpozioane dedicate evenimentului, prezentare de monografii, lansări de carte, broșuri și pliante. 

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Sâmbătă,  20 iulie 2019

Orele 07:00 – 20:00  Pelerinaj la Muntele Măgura Mare. 

„De Sfântul Ilie ne cinstim eroii”  Slujba de pomenire, sfințire, moment artistic și depunere de coroane la Monumentul eroilor de la Măgura Mare.

Săptămâna 22 – 26 iulie 2019  Școala de vară „Recreație la altitudine”,  ediția a II-a, activități cultural-sportive, divertisment  și turism organizate de către Școala Gimnazială Poiana Stampei în colaborare cu Primăria Poiana Stampei.

 

Vineri,  26 iulie 2019

Orele  11:00 – 16:00   Simpozion – concurs  la Școala Gimnazială Poiana Stampei, organizat în colaborare cu CAEJ Suceava cu invitați din țară și participare internațională „O educație de calitate prin valori multiculturale”, ediția a II-a. 

Ora 16:30  „Lumea copiilor”  Spectacol coregrafic cu cele două grupe de dans ale Sălii Sporturilor Poiana Stampei, „Wow Dance” și „MiNi Dance” 

Ora 17:00   Concert extraordinar de muzică clasică (vioară și violoncel) 

 „MUZICA LA ALTITUDINE” în Sala de Concerte a Casei de Cultură “Elisei Todașcă”

Ora  18:oo  Recital extraordinar la violoncel cu Răzvan Suma și invitații săi: „Va plaCello? “ – turneul violoncelelor!!

 

Sâmbătă,  27 iulie 2019

Orele 10:00 – 17:00  Concurs de îndemânare în domeniul forestier: „FORESTIERUL PRICEPUT”

Orele 17:00 – 18:00STHILL TIMBERSPORT – Tăietorii de lemne

Orele 09:00 – 18:00  “Mens sana in corpore sano” – Minte sănătoasă în corp sănătos (latină)

Competiții sportive: atletism, ciclism, înot, karate, tenis de masă, tenis de câmp, tenis cu piciorul, volei și fotbal, care se vor desfășura la Sala Sporturilor Poiana Stampei și pe terenul sintetic de la baza sportivă

Ora 18:oo  Stend-up comedy cu renumitul actor Dorel Vișan

Ora 19:00  Festivitate de premiere pe Esplanada Casei de Cultură „Elisei Todașcă”

       – concurs forestier;

       – concursuri sportive;

Orele 20:00-23:00  Degustare produse tradiționale

SEARA PENTRU COPII  ȘI TINERET cu D.J , Karaoke și  SLIM – FLASH- MOB cu Sînziana

Duminică, 28 iulie 2018

Ora 09:00 Slujba religioasă la Sf. Biserică, oficierea nunților de argint și aur, Slujba de sfințire a sediului nou al Grădiniței cu Program Prelungit Poiana Stampei

Ora 12:30  Parada portului popular, paradă militară

Ora 12:45    Cuvântul de bun venit adresat oaspeților și fiilor satului, de primarul comunei, ing.  Viluț Mezdrea. 

Festivitate de premiere: nunțile de aur și de argint 

Înmânarea titlurilor și diplomelor de „Cetățean de onoare al comunei Poiana Stampei” 

Orele 13:15 – 22:45  -SPECTACOL FOLCLORIC 

13:15  Fanfara „ARMONIA”

13:30  Ansamblul folcloric „POIENIȚA”

14:00  Grupul vocal „FLORI DE MERIȘOR”

14:20  Recital  IONELA ȘI MARINELA PENTELESCU

14:40  Grupul vocal „FLORI DE PE DORNA”

15:00  Recital  SILVIA IVAN

15:20  Dans coregrafic cu WOW DANCE și MiNi DANCE

15:40  Recital  „FETELE DIN BOTOȘANI”

16:25  Ansamblul folcloric „PLAIURILE POJORÎTEI”

17:00  Ansamblul  folcloric „DOR  TRANSILVAN” Cluj Napoca

18:00  Recital  OVIDIU PURDEA  SOMEȘ

18:45  Recital  ANDREEA CHISĂLIȚĂ

19:30  Ansamblul folcloric „DOINIȚA” Republica Moldova

19:50  Ansamblul  folcloric „CERNIVCHANKA” Ucraina

20:15  Ansamblul folcloric  „VATRA SATULUI” Feștelița, Republica Moldova

Orele 20:45 – 23:00  Cântec, joc și voie  bună cu Formația „MUSIC  SHOW”

 Ora 23:00 Joc de artificii

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.