Biblioteca Bucovinei derulează pentru al treilea an consecutiv proiectul „Ajutor la teme”, pe perioada semestrului al II-lea al anului şcolar în curs, proiect ai cărui beneficiari sunt copii şi tineri instituţionalizaţi în cele două centre de plasament din municipiul Suceava menţionate mai sus. Prin acordarea unor meditaţii săptămânale la 9 materii şcolare, asigurate de profesori voluntari, s-a urmărit îmbunătăţirea situaţiei lor şcolare, reducerea diferenţelor de şanse faţă de colegii lor, proveniţi din familii normal constituite, dar şi ridicarea gradului de încredere în forţele proprii şi stimularea potenţialului intelectual.
Cei 36 de voluntari participanţi la proiect sunt profesori din unităţile şcolare sucevene Şcoala gimnazială nr. 1, Şcoala gimnazială nr. 10, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, dar şi de la Grupul Şcolar Dumbrăveni, Şcoala gimnazială din Poieni şi studenţi de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către coordonatoarea proiectului, d-na Nicoleta Tipa de la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, împreună cu d-na Lucia Ştefan şi d-na Oana Manolache de la Centrul de Plasament de Tip Familial „Colţ Alb” şi d-l Ionuţ Olariu de la Centrul de Plasament „Speranţa”.
La evaluarea finală se urmăreşte situaţia şcolară, iar copiii care înregistrează cel mai mare progres la şcoală, răsplătind astfel eforturile profesorilor voluntari şi ale organizatorilor, vor fi premiaţi de către Biblioteca Bucovinei în cadrul acţiunii din 31 mai, inclusiv prin sprijinul câtorva sponsori.
Proiectul vizează rezultate pe termen lung, educaţia fiind pentru orice copil punctul de plecare în realizarea socio-profesională ca adult. Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viaţa unui om. Din acest motiv, dacă avem sprijinul profesorilor, proiectul „Ajutor la teme” va continua şi în anii următori.
Lasa un raspuns