O frumoasă tânără de doar 15 ani şi-a luat viaţa la Suceava, de frica părinţilor şi de ruşinea lumii.
Nicoleta era şantajată de doi băieţi, minori, care o ameninţau că vor face publice nişte fotografii pe care le aveau cu fata.
„Aşteptăm să se facă dreptate”
Sora fetei, în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit adevăratul motiv pentru care Nicoleta a decis să-şi pună capăt zilelor.
„A şantajat-o. Citez: Dacă nu vii la mine în 30 de minute că sunt singur acasă, vrei cumva să vadă lumea ce am eu cu tine în telefon? Vii sau nu. Îmi dai răspuns pe Facebook dacă vii sau nu. Şi ea nu i-a răspuns. Frica de părinţi, frica de vorba lumii. Despre aceste mesaje a spus doar unei prietene, atât. Doar ei a avut curajul să-i spună. Am văzut şi eu mesajele, chiar le-am citit. Aşteptăm să se facă dreptate”, a spus sora fetei.
Lasa un raspuns