Trupurile celor doi au fost găsite pe un teren agricol, lângă aeronava făcută praf. Tragedia s-a petrecut în timpul unui cod galben de vreme severă, care a dus ploi şi vânt puternic. Este al treilea accident petrecut în ultimele două săptămâni în România, în care este implicat un avion de mici dimensiuni.
Avionul deținut de arhitectul Bogdan Adomniței, fratele fostului ministru al Educației Cristian Adomniței, s-a făcut țăndări la impactul cu solul.
Potrivit anchetatorilor, Bogdan Adomniței a plecat cu avionul de pe Aerodromul Frătăuți, aflat la 50 de kilometri de Suceava.
Se bănuiește că bărbatul, în vârstă de 41 de ani, se afla la manșa aeronavei – Aerosport WT9 Dynamic, înmatriculată în Letonia – pe care o cumpărase acum două săptămâni.
Bogan Adomniței lua cursuri de pilotaj, iar în cabină îl însoțea Marcel Iliese, un instructor în vârstă de 57 de ani – fost pilot militar și pe avioane de linie.
Condițiile meteo erau în acel moment dificile zborului. Tocmai se anunțase un cod galben, ploua iar vântul sufla cu putere.
Epava aeronavei a fost găsită de poliție în jurul orei 19, în localitatea Hurjueni, în apropiere de granița cu Ucraina.
Ancheta în cazul prăbușirii avionului o fac procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ajutați de reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile.
Locul în care s-a prăbușit avionul a fost deliminat, iar dincolo de benzi criminaliștii prelevează probe din epava aeronavei pentru a stabili dinamica accidentului.
Este posibil că între momentul producerii accidentului aviatic și cel în care au fost anunțați salvatorii să fi trecut cel puțin 3 ore.
„Copiii au văzut un avion căzând cu vârful în jos. Fratele meu a zis că poate fac o acrobație, dar copiii au zis că nu s-a mai ridicat avionul. La aproximativ 3 km erau ei de unde s-a întâmplat incidentul”, a spus un martor.
Bogdan Adomniței era arhitect în Suceava și tatăl unui copil de patru ani.
Alexandru Șcheul, pilot: „Bucuria lui Bogdan. N-am văzut copil așa bucuros când și-a luat avionul ăsta și atât era de fericit că o să aibă cu ce zbura. Acum își luase și licența de zbor. Și nu zbura singur pentru că încă nu avea experiență suficientă, de asta zbura cu Marcel. Domnul Iiese era un instructor desăvârșit. Avea tot ce se poate licență pentru cei doritori de zbor. Absolut toate licențele până la școala superioară de aviație.”
Avionul cu care s-a prăbușit Bogdan Adomniței costă în jur de 100.000 de euro la mâna a doua. Unii specialiștii din aviație spun că este o aeronavă de „timp frumos” și că nu este indicat să zbori cu ea prin ploaie și vânt.
Lasa un raspuns