Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci, au intervenit marți seara, cu patru autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din comuna Bosanci.

Potrivit unui comunicat al ISU „Bucovina” Suceava, la sosirea echipajelor, ardea generalizat o anexă, în care funcționa un atelier de tâmplărie, și o parte din acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la proprietatea învecinată
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Atelierul de tâmplărie, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, a ars în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Au mai ars materiale din interior (unelte și utilaje), precum și aproximativ 30 de metri pătrați din acoperișul casei de locuit. S-au degradat finisaje interioare din locuință, tavanul băii, al bucătăriei și al holurilor.
Flăcările au izbucnit în interiorul atelierului, cel mai probabil, prin efect termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.
Incendiul a fost lichidat la ora 23:00, iar pompierii au salvat casa de locuit, anexele gospodărești și locuința învecinată.

Flăcările au distrus un atelier de tâmplărie din localitatea Bosanci

Flăcările au distrus un atelier de tâmplărie din localitatea Bosanci

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.