Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu directorul operatorului județean de apă și canalizare ACET, Ștefan Groza, și primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, au vizitat șantierul investiției de aproximativ 300.000.000 de euro implementate de CJ Suceava în mai multe localități din județ, printre care și Rădăuți.

Șeful administrației județene a subliniat că din această zonă mai sunt prinse în proiect și localitățile Vicovu de Sus, Putna, Sucevița și Marginea.

„Numai în Rădăuți se va interveni pe 50 de străzi. Foarte interesant este că pe 47 dintre aceste străzi nu au fost rețele de apă și canalizare niciodată. Acum se construiesc 17 kilometri de canalizare și 14 kilometri de rețele de apă. Acest lucru trebuia să se întâmple demult, însă când va fi finalizat proiectul, Rădăuțiul va depăși 95% gradul conectare la aceste servicii. Acest contract durează până în 2025. De asemenea, mai este un proiect pentru Măneuți, acolo unde se reface stația pentru captarea apei potabile. Acolo sunt 22 de puțuri care trebuie reabilitate. Orașul Rădăuți merita mai demult să aibă apă și canalizare, dar este bine și acum. Din urmă, domnul primar vine cu asfaltarea. Are multe proiecte. E treabă multă”, a spus președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

De cealaltă parte, primarul Bogdan Loghin a spus că se bucură de faptul că după finalizarea acestui proiect aproape toți cetățenii orașului vor putea beneficia de apă și canalizare.

„Mă bucur de colaborarea cu Consiliul Județean Suceava și cu ACET Suceava pentru că, ori de câte ori a fost nevoie de a ne da terenul pentru a-l asfalta, s-au mișcat extraordinar de repede și sper ca pe viitor să fie o colaborare la fel de bună”, a spus Bogdan Loghin.

Directorul ACET Suceava, Ștefan Groza, a precizat că, prin creșterea gradului de conectare la rețelele de apă și canalizare, vor beneficia de aceste servicii încă aproximativ 6000 de rădăuțeni.

„Știu că rădăuțenii au avut de suferit din cauza sursei de apă de la Măneuți, însă prin acest proiect de refacere a drenurilor și a puțurilor de la Măneuți va fi apă suficientă și de bună calitate pentru toți locuitorii municipiului Rădăuți”, a subliniat Ștefan Groza.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.