Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent la standul Bucovinei de la Romexpo, locul de desfășurare al Congresului PPE. Astfel, cu ocazia participării la Congresul PPE, care se desfășoară în perioada 6 – 7 martie la București, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vrut să salute participanții în standul Bucovinei, unde sunt prezente câteva embleme specifice zonei, cum ar fi ceramica de Marginea, cu roata olarului, încondeieri de ouă cu modele tradiționale și unicate, pictură naivă, o parte dintre produsele bio și tradiționale din județul Suceava, de la fructe de pădure, la dulceață, zacuscă sau merele de Fălticeni, toate acestea prezentate într-un cadru specific, pregătit pentru a primi vizita celor 13 șefi de stat și de guvern și a peste 2.000 de participanți la Congres.
Președintele Gheorghe Flutur face parte din echipa celor cu drept de vot din PNL, vot care se desfășoară azi și mâine și care vor stabili candidatul la președinția Comisiei Europene – premierul european, dar și prioritățile UE pentru perioada următoare.
Reamintim că PNL susține cu toată forța dezvoltarea comunităților locale și regionale prin promovarea unei descentralizări mai puternice. PNL susține păstrarea valorilor noastre tradiționale, Familia, Școala, Biserica, Armata țării, care ne dau identitatea națională și respectul față de tradiții și înaintași.
Președintele Gheorghe Flutur va participa alături de președintele PNL, Nicolae Ciucă, la mai multe întâlniri bilaterale cu diverși șefi de stat și de guvern. Astfel, va avea ocazia să discute mai mult despre județul Suceava și Regiunea de Nord-Est a României. Interesul nostru este să arătăm proiecte la care am lucrat, să arătăm volumul mare de fonduri europene atrase, să arătăm că administrația liberală de la Suceava este un model care ar putea fi urmat și care merită susținut.
: revista floare albastra = blue: sunt introduse in votul UE __ alegeri_ 6 iunie 2024_ punctele __ ” ursula von der leyen – presedinte comisia UE „__ ” candidat ministru de externs UE ––un concept ce premerge ideei de structurare a proiectului de ” constitutie UE „____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd ____”
: introduc __ in __ votul cetatenilor UE _ pe aceasta directie___ punctele ––” toroid suceava – cernauti- balti- chisinau- iasi – suceava___ autosdrada informational spatiala c.e.r.n.& n.a.s.a.”–-” cristalizare __ in functionalitate spatiala___ institution u.e. si euroatlantice ucraina & basarabia”_____ „https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd _____ bursa new york – suceava____ proiect de infratire new york- zona metropolitana suceava „_____
: –––” https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd „______
: microconferinta de press__ tema pentru gimnaziu ––” sa se creeze un semnal spatial _ blue music system __ in interiorul matricei de puncte reprezentata de expresiile de mail sus __ in interiorul conjecturii riemann__ =……. ” o functie post complexa ursula von der leyen – presedinte comisia UE 2024- 2029____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd _____
: mihai grigore- poet.editor.scientist
presedinte de onoare Romania libera = nordul bucovinei + basarabia + latura libera __ to ” the new york times ” ___ as a sa ne ajute dumnezeu __ numai bine !*: 8h20’am_ 7march 2024: