Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, au inspectat joi, 5 octombrie, lucrările de modernizare a Vămii Siret, investiție ce se realizează cu fonduri europene, atrase prin POIM.

Șeful administrației județene s-a declarat mulțumit de ce ritumul lucrărilor, fiind optimist că acestea vor fi gata până la sfârșitul anului. Gheorghe Flutur a spus că Vama Siret va fi una dintre cele mai moderne din țară, iar după această investiție, capacitatea de procesare va crește la minim 2.000 de autoturisme  și 1.000 de TIR-uri în 24 de ore, atât la intrare, cât și la  ieșire.

„Termenul de finalizare a modernizării e sfârșitul acestui an. Lucrările au evoluat foarte bine. E o lucrare pe 5,5 hectare de modernizare atât a ieșirlor din țară, cât și a intrărilor. Va fi una dintre cele mai moderne vămi. Are mai multe corpuri de clădiri. În primul rând este clădirea Poliției de Frontieră a României, clădirea Vămii, clădirea de depozite pentru materiale confiscate apoi clădirea de triaj a TIR-urilor la intrare în țară care merg pe mai multe culori roșie, verde, portocaliu.  Acum se lucrează la betonarea pistelor la intrarea în România o parcare de 80 de TIR-uri care vor putea intra în scannerele portabile. Ce înseamnă scanner? E ca un computer tomograf. Este un aparat care culisează deasupra TIR-ului, TIR-ul rămâne pe loc și în 8-10 minute poate să facă verificarea acelui TIR. Trebuie să ne gândim că va avea o capacitate de procesare numai la intrarea în România de 400-500 de TIR-uri în 24 de ore. Asta înseamnă un timp câștigat enorm în vama de la Siret. Per ansamblu, la pasageri capacitatea vămii va fi de minim 2000 de autoturisme în 24 de ore, iar la TIR-uri atât intrări, cât ieșiri 1000 de TIR-uri în 24 de ore. Este extrem de important că se va scurta timpul de așteptare la Vamă. Mai e nerezolvată o problemă și o să solicit Ministerului de Finanțe și Vămilor să vină să discutăm pentru intarea în România o suprafață de teren, care acum e a Primăriei Siret, unde trebuie construite grupuri sanitare care nu sunt prinse în actualul proiect. Am vrut să vin aici pentru că am intervenit în deblocarea acestui proiect în mai multe rânduri și mă bucur că, împreună cu constructorul cu proiectantul, s-a găsit soluția ca până la sfârșitul acestui an să avem finalizat Punctul de Frontieră de la Siret”, a declarat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.