Președintele interimar al Partidului Național Liberal, Gheorghe Flutur, a susținut declarații de presă la finalul Biroului Politic Național al PNL, ce a avut loc duminică 3 aprilie 2022. Acesta le-a mulțumit colegilor săi pentru că l-au ales președinte interimar cu unanimitate de voturi.

„Am avut ședința Biroului Politic al Partidului Național Liberal, o ședință înaintea Consiliului Național extraordinar, ședință care a ținut cont de evenimentul de ieri, demisia președintelui partidului, domnul Florin Cîțu. Conform art. 94, alineatul 2 din statutul PNL, atribuțiile trebuie preluate de un prim-vicepreședinte, la propunerea Biroului Executiv al Partidului Național Liberal.

Astăzi, colegii m-au propus pe mine să preiau atribuțiunile președintelui Partidului Național Liberal  interimar, până la Congres. A fost un vot în unanimitate și le mulțumesc pentru încredere, colegilor. De asemenea, pentru că tot ieri a intervenit demisia secretarului general al partidului, am propus preluarea atribuțiunilor de secretar general de către domnul prim-vicepreședinte, Lucian Bode, în această perioadă. Avem foarte multe activități și este nevoie ca Secretariatul General să fie coordonat. Și domnia sa a avut vot în unanimitate, în Biroul Politic Național.

Am făcut o informare de la Consiliul Național extraordinar al PNL, care va începe astăzi, la ora 12.00 și trebuie să vă spun câteva lucruri pe care le vom discuta în Consiliul Național. Este vorba despre convocarea Congresului extraordinar al PNL, pentru alegerea președintelui partidului. Propunerea va fi duminica viitoare, ora 11.00, la Palatul Parlamentului, sala Alexandru Ioan Cuza. Numărul de delegați pe care îl propunem, 1.300, 617 delegați de drept, diferența, 683, delegați aleși. S-a propus Comisia de organizare a Congresului Extraordinar formată din 9 oameni. De fapt, o vom propune în Consiliul Național, așa cum prevede statutul. De asemenea, mergem spre Consiliul Naţional cu termene de depunere a moţiunilor în partid. Termenul de depunere al moțiunilor va fi  miercuri, 6 aprilie, ora 18.00 şi apoi dezbaterile care va trebui să aibă loc în judeţe până vineri seara, la ora 22.00. Rămânem cu aceeași cutumă, minim 10 hotărâri de Comitete județene ale PNL care să aprobe o moțiune, moțiunea să poată fi validă și să între în Congres candidatul respectiv.

Acestea sunt lucrurile pe care le vom supune dezbaterii în Consiliul Național extraordinar.

Trebuie să vă spun, pentru mine cel puțin, responsabilitatea este ca în această săptămână să organizăm, respectând întru totul statutul, să organizăm cum se cuvine Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal și sigur, gestionarea treburilor curente pe care le avem, inclusiv în partid, inclusiv în coaliție, pentru că sunt o serie de priorități în relația cu Guvernul și tot ce decurge de aici. Partidul Național Liberal propune aceste evenimente într-o succesiune destul de rapidă, pentru că avem un context național și internațional deosebit și de aceea s-a ținut seama de tot ce se întâmplă și am văzut o hotărâre a colegilor noștri, și asta arată capacitatea partidului de a face niște lucruri să se îmbunătățească, din mers, să intrăm în linie dreaptă, pentru că avem extrem de multe provocări la care trebuie să răspundem, mai ales în ceea ce privește agenda de guvernare”, a declarat Gheorghe Flutur.

La întrebarea dacă Florin Cîțu nu putea face față acestor provocări, noul lider interimar al Partidului Național Liberal a răspuns:  „Eu pot să vă spun, și le-am spus și colegilor, sigur că am putea să discutăm și ce a mers și ce nu a mers. Mesajul este de unitate și partidul este unit, toate Organizațiile sunt aici, mergem înainte și din mers ne adaptăm la noua conjunctură care a apărut. Nu vreau să intru în amănunte acum, despre ce a mers, ce nu a mers, pentru că eu vreau să-i mulțumesc lui Florin Cîțu, lui Dan Vâlceanu, pentru lucruri care s-au întâmplat bine în acest partid dar, Partidul Național Liberal are capacitate de îmbunătățire a lucrurilor din mers, și asta vrem să facem”.

Pe de altă parte, jurnaliștii prezenți l-au întrebat pe Flutur care a fost momentul în care echipa câștigătoare s-a destrămat.

„Nu cred că s-a destrămat, din moment ce vedeți aproape unanimități. Consiliul Național a fost convocat de 42 de Birouri politice județene, Vineri, și președinții de Organizații au primit acea împuternicire și acele hotărâri de Birouri Politice județene pentru convocarea Congresului. Eu zic că suntem pe un drum bun, durează o săptămână , această perioadă până la Congres și important este ca partidul să genereze stabilitate și în interior și în coaliție și în țară, pentru că, atenție, PNL-ul are și primul ministru din rândul PNL-ului, președintele României vine din rândul Partidului Național Liberal, avem o responsabilitate uriașă și vrem să luptăm pentru stabilitate în această țară”, a punctat Gheorghe Flutur.

 De asemenea, liderul PNL a fost întrebat dacă la Congresul ce urmează va fi un candidat unic, acesta răspunzând că nu. „Este libertatea fiecărui coleg să candideze, de aceea avem termene, până miercuri seara, depunerea de moțiuni, până vineri seara, la ora 22.00, să fie votate în teritoriu”.

De altfel, Gheorghe Flutur a subliniat că Congresul de duminica viitoare este pentru alegerea președintelui Partidului Național Liberal.

În ceea ce privește susținerea premierului Ciucă la șefia PNL, Flutur a spus: „Este competiție, așa cum a fost întotdeauna. Eu cred că trebuie să trecem Consiliul Național. Partidul Național Liberal este un partid dinamic și totdeauna alege soluția cea mai bună”.

Flutur a adăugat că dacă premierul nu îndeplinește condițiile statutare privind vechimea, „există instituția derogării”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.