Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, 5 noiembrie, a.c., că în calitate de prim-vicepreședinte al PNL la nivel național a susținut și continuă să susțină cu prioritate proiectele de dezvoltare a României și în mod special a județului Suceava.

Gheorghe Flutur a făcut referire la câteva categorii de proiecte pentru județul Suceava care deja se văd și care prind contur și le-a împarți în 3 mari direcții, respectiv dezvoltarea comunităților locale, infrastructura mare de transport și proiectele de infrastructură în domenii strategice (sănătate, educație, turism și altele).

„Vreau să mă opresc asupra proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, unde, prin poziția mea în conducerea PNL, chiar și cu riscul unui congres, am susținut programe de dezvoltare locală precum Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, programe susținute în continuare și în Coaliția de Guvernare PNL – PSD, iar județul Suceava are o sumă consistentă alocată, de peste 600 milioane de euro doar pe acest program, din care circa 330 milioane de euro pentru drumuri, apă, canalizare, iar circa 270 milioane de euro pentru aducțiunea de gaze naturale.

Aceste proiecte sunt în curs de execuție în mare parte, iar județul Suceava este un șantier. Acum pe final de an au apărut niște restricții de finanțare din considerente de respectare a deficitului bugetar în limitele negociate cu Uniunea Europeană, dar eu personal cât și colegii mei facem toate demersurile pentru plata din urmă a firmelor de construcții. De asemenea, susțin cu toată tăria ca în bugetul anului 2024, care se va vota până la finele acestui an, să fie prinse sumele necesare pentru realizarea acestor investiții”, a declarat Gheorghe Flutur.

59 de primării beneficiază de fonduri pentru proiecte de gaze naturale

El a făcut referire la proiectele de gaze naturale din județul Suceava, unde au fost aprobate aducțiuni de gaze naturale pentru 59 de primării, 7 orașe și 52 de comune, toate aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, după cum urmează: Adâncata, Hănțești, Rădășeni, Cornu Luncii, Salcea, Udești, Fântânele, Verești, Fundu Moldovei, Pojorâta, Dărmănești, Liteni, Cajvana, Botoșana, Comănești, Pârteștii de Jos, Cacica, Vadu Moldovei, Preutești, Vama, Frumosu, Vatra Moldoviței, Moldovița, Berchișești, Drăgoiești, Ciprian Porumbescu, Fântâna Mare, Marginea, Horodnic de Sus, Boroaia, Bogdănești, Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Milișăuți, Solca, Dolhasca, Dolhești, Baia, Drăgușeni, Todirești, Stroiești, Bălăceana, Ilișești, Dumbrăveni, Șcheia, Forăști, Pătrăuți, Râșca, Capu Câmpului, Valea Moldovei, Vicovu de Sus, Bilca, Mușenița, Vicovu de Jos, Voitinel, Zvoriștea și Zamostea.

Gheorghe Flutur a explicat că aceste proiecte se vor derula în următorii 2-3 ani și la finele acestui mare proiect gradul de conectare a populației la gaz metan va crește de la 21% în prezent (doar în 14 localități) la 48-50% în 73 UAT din totalul de 114 din județul Suceava, iar populația deservită va ajunge la circa 320.000 – 330.000.

Președintele CJ Suceava a adăugat că săptămâna aceasta debutează aprobarea efectivă și începerea lucrărilor la primul proiect de gaz metan din județul Suceava, pentru localitățile Adâncata și Hănțești.

„Ministrul dezvoltării dă undă verde asocierii de Dezvoltare Intercomunitară Pleșa și proiectului în valoare de 81 milioane de lei (circa 16 milioane de euro) pentru o lungime a rețelei de gaze de 87 km, care cuprinde atât reședințele de comună Adâncata și Hănțești, cât și satele aparținătoare Fetești, Călugăreni, respectiv Berești.

Este efortul coaliției PNL – PSD care prin acest tip de invenții duce la creșterea calității vieții oamenilor iar gazul metan înseamnă sursa alternativă la încălzirea cu material lemnos”, a încheiat Gheorghe Flutur.

3 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra= blue: tema ” primari de orice etnie cu cetatenie romana ” alegeri locale 5 noiembrie 2023_ basarabia _ wins!*____” we believe in freedom „!*____.mihai grigore – poet .editor
    scientist_ presedinte de onoare – romania libera = bucovina de nord+ basarabia + latura libera___ asa sa ne ajute dumnezeu!*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.