Evenimentul va avea loc începând cu ora 10:00, la Hotel Best Western, iar printre subiectele care vor fi abordate se numără prioritățile aviației civile din România, în special achizițiile publice din acest domeniu, dar și teme economice și comerciale.
„Împreună cu specialiști ai Consiliul Județean Suceava și de la Aeroportului Internațional ”Ștefan cel Mare” Suceava, vom discuta cu reprezentanții de la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Transporturilor, Consiliul Concurenței și Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) pentru a identifica soluții suplimentare de dezvoltare a Aeroportului și pentru a evidenția rolul pe care îl poate avea colaborarea între aeroporturi”, a declarat Gheorghe Flutur.
În cadrul evenimentului vor fi dezbătute și analizate probleme actuale din domeniul infrastructurii aeroportuare și aspecte legate de regulamentele europene din aviația civilă.
„Vom aduce în discuție interesul Sucevei de a extinde și destinațiile interne, să deschidem legături aeriene și cu Cluj-Napoca, Timișoara sau Constanța”, a precizat Flutur.
Asociația Aeroporturilor din România (A.A.R.) reunește ca membri permanenți 16 aeroporturi civile din România, precum și membri asociați, companii cu activități conexe domeniului de activitate aeroportuar: ROMATSA, societăți de proiectare și construcții, furnizori de produse și servicii sau alte activități non-aeroportuare.