Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a depus luni, 14 octombrie, jurământul pentru noul mandat de primar. Alături de acesta au fost președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, președintele ales al instituției, Gheorghe Șoldan, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, primarii Ioan Pavăl de la Dumbrăveni și Cristi Burac de la Șcheia, precum și medicul Liviu Cîrlan, cetățean de onoare al comunei Moara.

„Mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o la alegerile din 9 iunie. Vreau să mulțumesc domnului președinte Gheorghe Flutur, care a ajutat Moara cu tot ce a putut și cât a putut.  Mergeam pe la el tot timpul, mai stăteam pe sub ușă, dar asta a fost. S-a terminat un ciclu pentru el urmează un nou ciclu, dar sper să ne ajute în continuare. Mulțumesc domnului viitor președinte al Consiliului Județean și vă spun că nu scăpați de mine. Vreți nu vreți asta e. O să mă înjurați sau nu, dar nu scăpațim de mine. Dacă mă dați afară pe ușă, voi intra pe geam. Mulțumesc domnului deputat Ioan Balan care ne-a ajutat tot timpul când mergeam la București. Când aveam nevoie a mers  și a rezolvat. Mulțumesc doamnei Mirela Adomnicăi. Ne cunoaștem din 2008, de foarte mult timp. Destinul în viață a hotărât să se despartă cumva partidele, dar suntem toți aceiași oameni. Și PNL și PSD și AAR și alții suntem aici pentru binele comunităților. Vreau să vă mulțumesc tuturor și dacă am greșit cu ceva să mă iertați. Îmi cer scuze și față de cetățeni pentru că sunt încă foarte multe lucruri  de făcut prin comună. Mai avem școli, mai avem grădinițe, mai avem extindere de gaz, apă canal și chiar drumuri. Mulțumesc familiei Zidaru artiști renumiți ai României, care au reușit să promoveze comuna Moara la Roma, Paris, etc. Felicități preoților ortodocși, catolici și penticostali care au avut plăcerea să vină la acest eveniment.  Cel mai mult le mulțumesc angajaților Primăriei pe care îi rog să mă mai suporte încă patru ani de zile”, a transmis primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că administrațiile liberale au făcut ca localitatea Moara să devină una atractivă, dovadă fiind faptul că tot mai mulți suceveni se mută aici.

„Comuna așteaptă alte provocări la care trebuie găsite răspunsuri și sigur le vom găsi. Edi a făcut naveta la București aproape cât mine pentru a rezolva probleme pentru comunitate și măsura este clară, pentru că foarte multă lume din Suceava se mută către dumneavoastră. Trebuie să fiți uniți, pentru că vremurile sunt destul de încordate și de încrâncenate, să fiți uniți pentru interesul localității dumneavoastră, cum și noi trebuie să avem înțelepciunea să fim mai uniți pentru interesele județului Suceava”, a transmis președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că Moara este un exemplu de administrație performantă, așa cum sunt multe localități din județ, acolo unde primarii și consilierii locali fac o echipă.
„Am acceptat cu drag invitația primarului Eduard Dziminschi de a participa la ceremonia de învestire pentru cel de-a treilea mandat în fruntea comunei Moara.
Moara, un exemplu de administrație performantă, așa cum sunt multe localități din județ, acolo unde primarii și consilierii locali fac o echipă.
Unde interesele oamenilor sunt mai presus de interesele de partid.
Am amintit de echipă pentru că, așa cum am spus-o în repetate rânduri, nimic nu se poate face fără o echipă, fără unitate.
Vremea unicului cârmuitor a trecut de mult.
Iar pentru cei care au înțeles prea târziu, acest lucru a fost semnalat clar de suceveni la alegerile din 9 iunie.
Spuneam încă de acum câteva luni că dezvoltarea județului Suceava nu se poate face decât prin dezvoltarea fiecărei comunități.
Avem nevoie de unitate, avem nevoie să lăsăm orgoliile politice deoparte și să ne dezvoltăm localitățile din județ.
Cu sprijinul primarilor și consilierilor locali, al Consiliului Județean, cu sprijinul viitorilor parlamentari, cu sprijinul viitorului Guvern”, a spus președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.